Incendiile din Grecia: A început a patra zi de intervenție a pompierilor români

În cea de-a patra zi, acţiunile de stingere a incendiilor vor continua cu 6 maşini de stingere, 2 cisterne şi 1 dronă, în zona Spathari. Totodată, şase pompieri vor avea misiunea de a asigura alimentarea autospecialelor cu apă, precum şi crearea de culoare pentru limitarea propagării incendiilor, cu ajutorul drujbelor.

Alături de ei vor fi pompierii din Republica Moldova, care intervin cu 2 maşini de stingere. În cursul zilei de ieri, forţele Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă din Republica Moldova au sosit în Grecia, în baza de operaţii a pompierilor militari români. 25 de pompieri care încadrează 4 autospeciale de intervenţie s-au alăturat pompierilor salvatori din România, în vederea sprijinirii acestora în lupta cu incendiile de vegetaţie şi fond forestier care au pus stăpânire pe mai multe zone de pe teritoriul elen.

Autorităţile elene au rol principal în coordonarea întregii misiuni, aceştia fiind responsabili de configurarea planului de intervenţie, gruparea numerică a forţelor şi efectivelor care alcătuiesc un modul pregătit în a acţiona în vederea limitării răspândirii incendiilor de vegetaţie.

În mod permanent se menţine legătura cu ofiţerul elen delegat în asistarea şi buna desfăşurare a întregii misiuni derulate de salvatorii români şi moldoveni.

Având în vedere temperaturile ridicate şi condiţiile de lucru, pentru a evita suprasolicitarea personalului, schimbarea turei este planificată să se realizeze la 6 ore.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare