Panică noaptea trecută, într-un cămin studențesc din Cluj-Napoca, după ce un incediu a izbucnit într-una dintre camere. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, pentru că studenții au reușit să iasă la timp. Pe durata nopții, toți au fost mutați într-un alt cămin.
Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca au intervenit sâmbătă noapte pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit într-o cameră a unui cămin studențesc situat pe strada B.P. Hașdeu din municipiul Cluj-Napoca.
La fața locului au fost dislocate cinci autospeciale pentru stingerea incendiilor, două autoscări, un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă și trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean, informează ISU Cluj.
În momentul sosirii pompierilor la locul solicitării, pompierii au găsit obiectele și bunurile dintr-o cameră, situată la etajul 5 al căminului, cuprinse în totalitate de flăcări, cu pericol de extindere la încăperile învecinate.
Cea mai mare parte, din totalul celor aproximativ 200 de studenți cazați în cămin, s-au autoevacuat până la sosirea echipajelor de pompieri.
ISU Cluj: S-a constituit imediat un dispozitiv de stingere din interior a incendiului, concomitent cu verificarea tuturor încăperilor din imobil de către echipajele de pompieri. Astfel, au mai fost găsiți în camere și evacuați un număr de 13 studenți, care au fost consultați ulterior de către echipajele SMURD și SAJ. Trei dintre aceștia au necesitat administrarea de oxigen, însă pentru nici unul nu s-a impus transportul la spital.
Intervenția pompierilor a lichidat în scurt timp flăcările, fiind împiedicată propagarea acestora mai departe de limitele în care au fost găsite.
Cauzele probabile ale incendiului sunt cercetate.
Sursa: TVR INFO



