Începe marea curăţenie în Centrul Vechi al Capitalei / Proprietarii teraselor vor fi drastic amendaţi

Consiliul General al Primăriei Bucureltiului a aprobat un regulament pentru un Centru Istoric mai curat, cu scopul creşterii atractivităţii acstei zone foarte vizitate de turişri, dar şi acela de a asigura gradul de siguranţă al locuitorilor din punct de vedere sanitar.

Regulamentul conţine însă obligaţii clare şi sancţiuni atât pentru operatorii economici care funcţionează în zonă cât şi pentru locuitori, iar amenzile pentru nerespectarea acestuia sunt cuprinse între 500 şi 5.000 de lei.

Astfel, cei dare deţin sau administrează spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, persoane juridice, au obligaţia de a colecta selectiv deşeurile produse exclusiv în saci de plastic si de a le preda operatorului de salubritate, conform programului instituit prin regulament.

Operatorii economici vor menţine starea de curăţenie a trotuarelor, a faţadelor şi a vitrinelor aferente spaţiilor unde îşi desfăşoară activitatea.

În zona teraselor amplasate pe domeniul public, obligaţia operatorilor economici este de a permite accesul firmelor de salubrizare în intervalul 04.00-10.00, pentru operaţiunile de măturat şi spălat. În caz contrar, ca şi în cazul abandonării deşeurilor, respectivului operator economic i se retrage avizul de amplasament al terasei.

Persoanele fizice vor colecta deşeurile umede, biodegradabile şi alimentare în europubele, iar restul categoriilor de deşeuri menajere şi asimilabile în saci de plastic (hârtie, plastic, PET, doze de aluminiu, sticlă). Ele vor avea obligatoriu contract cu firma de salubrizare, cu care va stabili de comun acord ritmul de ridicare a deşeurilor pe categorii.

cosuri gunoiCoşurile stradale vor fi golite zilnic şi spălate săptămânal, iar spaţiile care aparţin domeniului public – măturate şi spălate zilnic.

Toaletele ecologice vor fi spălate zilnic în perioada mai-octombrie, prin grija operatorilor economici care le deţin, şi de două ori pe săptămână în perioada noiembrie-aprilie.

Apa Nova va curăţa şi spăla canalele de serviciu i gurile de scurgere cel puţin o dată pe lună în perioada mai-octombrie şi o dată la trei luni în perioada noiembrie-aprilie.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare