Începe Recensământul Populației și Locuințelor. Andronache: Se va realiza în format electronic!

Deputatul brașovean Gabriel Andronache a dezvăluit câteva detalii despre Recensământul Populației și Locuințelor din anul 2021, amânat pentru 2022 din cauza pandemiei. 

„La ședința Grupului Parlamentar PNL din Camera Deputaților l-am avut invitat ieri pe Tudorel Andrei, președintele INS, care ne-a prezentat stadiul organizării recensământului care va începe efectiv pentru populație în data de 14 martie 2022. Noutatea acestui recensământ constă în faptul că el se va face în format electronic, însă românii care nu au abilități online vor fi sprijiniți de către recenzori”, a declarat Andronache.

Recensământul Populației și Locuințelor din România se referă la populația rezidentă care trăiește pe teritoriul țării noastre. Recensământul oferă statistici despre structura demografică și socio-economică a populației, gospodării, fond locativ, condiții de locuit și clădirile în care sunt situate locuințele. Datele obținute sunt folosite pentru politici publice naționale și locale și activități administrative sau de cercetare.

Astfel, recensământul propriu-zis se desfășoară în trei etape:

⋅ 1 februarie – 13 martie 2022: Preluare date din surse administrative;

⋅ 14 martie – 15 mai 2022: Autorecenzare online;

⋅ 16 mai – 17 iulie 2022: Colectarea datelor de către recenzori, prin interviuri față în față, cu ajutorul tabletelor, pentru cei care nu au reușit să se autorecenzeze online.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare