A început maratonul expozițional de construcții, mediu, energie, ambientări și amenajări peisagistice! Între 8 și 11 martie, la ROMEXPO

Romexpo organizează între 8 și 11 martie 2018 cele mai importante târguri din domeniul construcţiilor, instalaţiilor termice, mobilei, ambientării, designului interior sau exterior, industriei textile, protecţiei mediului și energiei. Companii autohtone şi internaţionale îşi vor prezenta produsele şi serviciile pe parcursul a patru zile de maraton expoziţional, la:

  • Construct Expo
  • Ambient Expo
  • Expo Energie
  • Romtherm
  • Romenvirotec
  • Mobila Expo
  • Expo Flowers & Garden
  • Modexpo
  • Antique Market

 CONSTRUCT EXPO, cel mai mare târg de tehnologii, echipamente, utilaje şi materiale,  reunește firme importante din domeniu, fiind o ocazie pentru antreprenorii şi experţii în construcţii să dezbată subiecte la zi despre tendințele, politicile și viitorul industriei de resort. Construct Expo se adresează și publicului larg interesat de echipamente şi utilaje pentru uz propriu.

Pe langă componenta expozițională, evenimentul beneficiază și de o serie de activități conexe menite să aducă laolaltă specialiști (ingineri, arhitecți, manageri), asociații, autorități de la nivelul administrației centrale, producători, importatori și distribuitori de produse și servicii dedicate tuturor categoriilor de construcții.

 CONSTRUCT EXPO se desfășoară într-unul din noile spații expoziționale pe care Romexpo le-a finalizat în 2017, Pavilionul B2.

#reCONSTRUIM, 1200 de specialiști, 120 de teme de dezbatere!

Noutatea ediției 2018 a Construct Expo înseamnă organizarea evenimentului #reCONSTRUIM, cu format de hackathon, care va reuni 1200 de specialiști (arhitecți, ingineri, avocați, economiști) și studenți, viitori specialiști. Pe parcursul celor 4 zile, aceștia vor dezbate 120 de teme de interes din domeniul construcțiilor. Evenimentul este organizat de inițiatorii primului hackathon de arhitectură cu 300 de specialiști, NOVEMBarh, desfășurat în noiembrie 2017.

Pe parcursul fiecărei zile a #reCONSTRUIM, specialiștii participanți se organizează în echipe de câte 10 (1 team-leader, 3 arhitecți, 3 ingineri, 1 avocat, 1 economist / dezvoltator imobiliar / specialist din alt domeniu relaționat cu cel al construcțiilor și 1 student). 300 de specialiști își vor aduce ideile mai aproape de realizare  în fiecare zi, la 30 de mese.

De asemenea, timp de o oră, în fiecare dintre zilele #reCONSTRUIM, se vor organiza tururi de networking ale specialiștilor în Pavilionul B2 – Romexpo, pentru ca aceștia să intre în legatură directă cu reprezentanții companiilor expozante și pentru a se informa sau a achiziționa produsele și serviciile acestora.

Subiectele dezbătute în cadrul #reCONSTRUIM, eveniment conex al Construct Expo, se vor încadra în 4 teme majore:

  • Ziua I – 8 martie

Tema principală: SAFETY –  Securitate la incendiu, cutremur, școli sigure

  • Ziua II – 9 martie

Tema principală: LEGISLAȚIE – Codul construcțiilor, ITP pentru construcții, sincronizare legislativă, simplificarea procesului de avizare

  • Ziua III – 10 martie

Tema principală – FINANCIAR:

            – prevenția costă de șapte ori mai ieftin decât dezastrul,

– proiectul de exploatare – criteriu de performanță în construcții,

– Financiar – Legal – Tehnic – Asigurare – de la concept și proiectare până la șantier  și exploatare,

– banca, un partener responsabil,

– suprataxare pentru clădiri neconforme / ilegale,

– PI din PIB, cum aducem 5% suplimentar la PIB.

  • Ziua IV – 11 martie

Tema principală: SMART & GREEN – NZEB, BIM, sustenabilitate

Mai multe informații despre manifestările conexe ale Construct Expo se găsesc pe pagina web: http://www.constructexpo.ro/manifestari-conexe

AMBIENT EXPO AMBIENT EXPO (www.ambient-expo.ro) reunește companii din țări ca: Germania, Grecia, Italia,   Moldova,   Polonia,  Romania, Spain,   care prezintă tendințele pe piața amenajărilor interioare şi exterioare.

Târgul internaţional de produse şi sisteme pentru amenajări interioare şi exterioare, decoraţiuni, mobilier şi piscine prezintă noutățile în materie de: profile de interior, vopsele și tencuieli decorative, șeminee, tapet, perdele şi draperii, fiind prezenţi producători şi importatori ai celor mai cunoscute şi căutate mărci.

Evenimentul se desfășoară în pavilionul B2 – Romexpo și reunește furnizorii consacraţi de: tapet, textile decorative (perdele, draperii, feţe de masă, covoare), corpuri de iluminat, vopsele, tencuieli, parchet, faianță, șeminee, piscine și alte produse sau accesorii decorative.

Se anunță a fi anul în care stilul industrial, cu accente urbane, se regăsește printre preferințele arhitecților și designerilor de interior. De asemenea, este foarte apreciat stilul eclectic, combinația dintre elementele decorative clasice și accentele moderne fiind în tendințe. Se caută materialele naturale, precum piatră, mușchi, lemn, care dau o notă caldă oricărei încăperi.

În cadrul AMBIENT EXPO  va avea loc, pe 9 martie și conferința Stilurile amenajărilor interioare, pe parcursul căreia profesioniști din domeniu ne vor ajuta să înțelegem ce stil ni se potrivește și vor vorbi despre unele dintre cele mai cunoscute proiecte de design ale lor.

Astfel, conferinșa va beneficia de dezbateri susținute de:

  • Omid Ghannadi, arhitect și designer de interior
  • Ileana Răducanu, profesor de design interior, redactor șef Elle Decoration Romania, talent scouter
  • Mihai Popescu, designer, Twins Studio
  • Marilena Popa & Arh. Alina Catrina, Zada Architecture
  • Cristina Stroe & Arh. Diana Nitreanu, Laboratorul de Arhitectură
  • Alex Adam, co-fondator AA Studio
  • Moderator: Mihnea Ghilduș, designer, DZNR Design Studio

La eveniment sunt așteptați și designeri, producători și antreprenori români din domeniile conexe, presa de profil cât și studenții de la facultățile de Arhitectură și Design.

Pentru a afla mai multe informații despre speakeri și program, urmăriți evenimentul pe paginile Facebook: Ambient Expo Romexpo și Stilurile amenajarilor interioare

Mobila Expo Târgul de mobilă cu vânzare Mobila Expo (www.mobila-expo.ro) , organizat în parteneriat cu Asociaţia Producătorilor de Mobilă din România (APMR), Asociaţia Clubul Român de Mobilă (ACRM) și Camerele de Comerţ şi Industrie din România, reuneşte importante companii producătoare de mobilier din toată țară, ce vor expune piese, accesorii și ansamble de mobilier la prețuri avantajoase și stiluri variate, pornind de la clasic și modern până la cel rustic sau retro-vintage.

Evenimentul, care se desfășoară în pavilion B1- Romexpo se adresează publicului larg, acelora care doresc să găsească și să achiziționeze la prețuri avantajoase, diverse tipuri de mobilier destinate locuinței sau biroului.

expo gardenTendinţele în grădinărit sunt dictate de EXPO FLOWERS & GARDEN (www.expoflowers.ro). Evenimentul se adresează atât profesioniştilor (producători, comercianţi, horticultori, arhitecţi peisagişti, specialiştilor în unelte şi ornamente de gradină: arbuşti, pavaje, mobilier de grădină, sere) de pe piaţa de import şi distribuţie de flori, plante şi soluţii de amenajare şi întreţinere a spaţiilor verzi, cât şi publicului larg.

Între 8 și 11 martie, Expo Flowers & Garden  (pavilionul B1 – Romexpo) vine cu oferte variate, promoții și consiliere despre ce flori, pomi și arbuști se poartă în amenajările interioare sau exterioare.

Romtherm (www.romtherm.ro) va reuni pe durata a patru zile firme importante din domeniile aparaturii pentru încălzire, răcire, ventilaţie, aer conditionat, sisteme de conducte, izolaţii termice, pompe, armături, fitinguri şi robineţi.

Romtherm 2018 (pavilion B2 – Romexpo ) scoate în evidență importanța calității climatizării pentru un cămin armonios și reunește peste 60 de producători, importatori, comercianți, a căror activitate principală este asigurarea confortului termic. Tările care își prezintă oferta la această ediție sunt::  Austria,   Bulgaria,   China, Ungaria, Italia, Polonia, România, Slovacia, Turcia, Ucraina.

Pe parcursul celor patru zile de eveniment, vor avea loc demonstrații legate de punerea în funcțiune și întreținerea tehnologiilor din domeniu.

De asemenea, evenimentul prezintă și la această ediție oferte speciale pentru cei interesați de achiziționarea , în perioada  evenimentului, a anumitor produse sau servicii.

romenvirotecRomenvirotec (www.romenvirotec.ro ) a ajuns la cea de-a 25-a ediție și este o expoziție dedicată mediului, un eveniment adresat celor implicați în protejarea mediului înconjurator și celor care doresc alinierea la directivele UE din domeniu.

Acesta a devenit de-a lungul timpului o platformă importantă atât pentru progresul tehnologic în domeniu, cât și pentru educarea publicului, în vederea adoptării unei atitudini responsabile față de mediu.

 Pe întreaga perioadă a expoziției, vizitatorii interesaţi pot asista la prezentări și demonstrații ale tehnologiilor și inovațiilor propuse de către firmele participante, iar expozanţii pot găsi împreună soluţii la ultimele provocări tehnologice ale domeniului.

Citeste și

O delegație a Comisiei pentru apărare din Camera Deputaților în vizită de informare-documentare la Statul Major al Forțelor Navale

Romexpo continuă seria evenimentelor adresate specialiștilor din industriile caracterizate prin tehnică și tehnologie.

O astfel de manifestare expozițională este și ExpoEnergiE – Târgul internaţional de energie regenerabilă, energie convenţională, echipamente şi tehnologii pentru industria de petrol si gaze naturale.

Ajuns la cea de-a 8-a ediție, Expo EnergiE devine spațiul de interacţiune și de stabilire a unor relații de afaceri durabile între jucătorii din industriile energetice.

ExpoEnergiE aduce în prim-plan produse și servicii privind eficiența  energetică, industria petro-gazieră românească, proiectarea, executarea și verificarea instalațiilor electrice.

Antique Market (www.antiquemarket.ro) este locul de întâlnire atât al artiștilor cât și al iubitorilor de artă și al colecționarilor şi găzduieşte pentru expunere și evaluare, piese de mobilier și decorațiuni interioare, artă plastică, obiecte personale și de colecție, argintărie și porțelanuri, bijuterii vechi, jucării, vehicule de epocă și multe altele.

Acesta are loc în pavilionul B1 – Romexpo.

Evenimentul specialiștilor în industria textilă, Modexpo (www.modexpo.ro), a ajuns la cea de-a 25-a ediție, la care sunt prezente companii ale căror oferte se pliază pe nevoile de business ale managerilor și antreprenorilor care își doresc ca afacerea lor din domeniu să prospere.

Modexpo este spațiul unde producători români și străini de: țesături, textile, îmbrăcăminte, încălțăminte, marochinărie, pielărie, blănărie și accesorii prezintă publicului larg și specialiștilor care sunt tendințele în sezonul 2018. Specialiștii pot achiziționa pentru afacerile pe care le deruleaza o serie de produse si servicii ale unor companii din: România, Grecia, Bulgaria și Germania, care vor fi prezente la eveniment cu oferte speciale.

Programul de vizitare al târgurilor și expozițiilor:

  • 8-10 martie (joi-sâmbătă): între orele 10.00 și 18.00
  • 11 martie (duminică): între orele 10.00 și 16.00

 Bilet intrare adulti/studenti:10 lei/zi

Intrare gratuita: copiii sub 7 ani, persoanele cu dizabilitati si persoanele institutionalizate

 Acces:

Pietonal: Porțile A, B, C si D, cu intrare dinspre: Piata Presei libere, Bulevardul  Expoziției și Strada Parcului;

Auto: Porțile B, C si D, cu intrare dinspre: Bulevardul Expoziției și Strada Parcului.

Tarif parcare: 3 lei/ora

 

 

 

 

 

 

 

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare