România ocupa locul 18 în Uniunea Europeană, în anul 2020, la numărul de angajaţi în cultură, potrivit unei analize a ecosistemului cultural din România prezentată, marţi, de directorul general al Institutului Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală (INCFC), Carmen Croitoru.
Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii, în parteneriat cu Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală, a organizat, marţi, un briefing de presă online în contextul procesului de elaborare a Strategiei Sectoriale în Domeniul Culturii 2023 – 2030, prevăzută în proiectul ‘Viziune strategică şi coerentă pentru sectorul cultural’.
Potrivit analizei, Eurostat a evidenţiat că dinamica numărului de angajaţi în cultură în România a fost una de creştere în perioada 2011 – 2019, cu o scădere de 15.000 de persoane în 2020. În anul 2020, România ocupa locul 18 în Uniunea Europeană la numărul de angajaţi în cultură, cu şase poziţii în urma Ungariei, dar cu trei poziţii înaintea Bulgariei.
Contractele individuale de muncă din sectoarele culturale şi creative sunt înregistrate preponderent în sectorul privat în cazul sectoarelor Carte şi presă, Arte vizuale, Audio-vizual şi Media, Publicitate şi Arhitectură.
Analizele scot în evidenţă şi necesitatea revizuirii Clasificării Ocupaţiilor din România (COR) şi a funcţiilor de specialitate recunoscute, deoarece lipsesc profesiile de intermediere şi management şi profesiile necesare adoptării noilor tehnologii.
De asemenea, este necesară o clarificare a statutului celor care nu sunt încadraţi în organizaţii şi instituţii culturale şi care sunt activi profesional.
Cu excepţia sectorului IT, care a avut o pantă mai accelerată de creştere a numărului de angajaţi în perioada 2013 – 2019, celelalte sectoare au avut o pantă de creştere moderată în perioada analizată. Se remarcă numărul mare de angajaţi din sectoarele Publicitate, Audio-vizual şi Media şi Arte vizuale, dar care au avut şi cea mai abruptă pantă de scădere în anul 2020, fiind cele mai afectate de criza generată de pandemia COVID-19.
Printre ‘punctele tari’ în ceea ce priveşte resursele umane şi profesiile în cultură enumerate în document se numără: existenţa a aproximativ 200.000 de persoane angajate în societăţi comerciale, instituţii publice şi organizaţii culturale private din toate sectoarele culturale şi creative; numărul semnificativ de locuri de muncă în instituţii publice de cultură finanţate de la bugetul de stat; rămânerea în activitate a unui număr semnificativ de specialişti calificaţi pe diverse domenii de activitate, ca şi stabilitatea şi experienţa profesională a unor angajaţi din anumite zone culturale.
Între ‘punctele salbe’ sunt amintite: lipsa strategiilor de dezvoltare şi a cercetărilor la nivelul autorităţilor; lipsa managerilor de resurse umane de la nivelul autorităţilor centrale şi locale şi din instituţiile publice de cultură; blocarea sistemului prin contracte pe perioadă nedeterminată şi prin formalismul evaluărilor; lipsa pregătirii în sistem formal pentru administrare şi management; inexistenţa unor strategii pentru integrarea tinerilor în instituţiile publice de cultură (Legea 335/2013 nu se aplică la Cultură); lipsa unor colaborări directe între Ministerul Culturii şi Ministerul Educaţiei Naţionale în sistemul căruia se formează specialiştii în profesiile culturii; absenţa dialogului cu Ministerul Muncii – care presează ‘funcţionarizarea’ şi egalizarea personalului din cultură în detrimentul specializărilor; inechitatea promovată de Legea salarizării unitare; reducerea constantă a numărului de posturi şi schemelor de personal şi lipsa obligaţiilor faţă de remuneraţii în anumite domenii (ex. artele spectacolului), care creează discrepanţe între onorariile profesioniştilor.
Sursa: PRESSONLINE
