Incident la Colegiul ”Spiru Haret” din Ploieşti. Un elev a scos un cuțit în timpul orei

Incident la Colegiul Spiru Haret din Ploieşti. Un adolescent de 16 ani a intrat la ora unei alte clase şi a scos un cuţit în faţa profesoarei. Îngrozită, aceasta a ieşit în fugă din clasă şi a cerut ajutor. Profesorii de serviciu au sunat la 112, iar un echipaj l-a luat pe băiat şi l-a dus la audieri. Nimeni nu a fost rănit, însă fapta e deosebit de gravă şi readuce în discuţie problema nivelului de agresivitate în rândul tinerilor, anunță Știrile TVR. 

Colegiul ”Spiru Haret” are pază și un sistem performant de acces. Elevii au acces în școală pe bază de cartelă, astfel că se știe cine intră și iese, la orice oră. Paznicul susține că el a mers la clasă și l-a prins pe băiatul care a scos cuțitul în timpul orei de franceză.

Jandarmii l-au luat pe băiatul de 16 ani și l-au dus la secția de poliție Ploiești pentru a-l audia.

Maria Magdalena Rădulescu, purtător de cuvânt, IPJ Prahova: În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase.

Conducerea școlii nu comentează incidentul. Nu este pentru prima oară când în colegiu are loc un astfel de eveniment. În 2019, o profesoară de matematică a fost înjunghiată în abdomen de un fost elev, chiar în fața cancelariei. Tânărul era sub influența alcoolului.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare