INCREDIBIL / Cîțu are o problemă cu simpatizanții PSD, în plină criză de coronavirus: „Dacă ești PSD-ist, simpatizant, urăști PNL-ul, nu mai merge în emisiuni să induci panică”

În plină criză de coronavirus, Florin Cîțu, cel care, datorită sau din cauza PSD, este din nou ministru de Finanțe, același personaj politic care-a fugit când aproape era să ajungă și Premier, și-a făcut timp să se filmeze pe facebook în această seară, joi, cum avertizează PSD-istii, chiar și pe simpatizanții PSD-iștilor – să nu mai mergă ”în emisiuni – în special la televiziunile prietene(…)”, să critice orice măsură a Guvernului PNL.

  • „Dacă ești PSD-ist, simpatizant, urăști PNL-ul, îți spun foarte clar: Nu mai merge în emisiuni – în special la televiziunile prietene –  să induci panică în societate, să critici orice măsură a acestui guvern.

Românii nu sunt proști! Românii știu ce faci.Românii își dau seama că în timp ce acest guvern muncește, tu îți faci campanie electorală.

Nu este nicio diferență între tine și cei care nu respectă regimul stării de urgență. Dacă nici acum nu îți dai seama…”, a spus ministrul Florin Cîțu într-un clip video postat pe pagina sa de Facebook.

Nu aș mai comenta foarte mult pe acest subiect, dar totuși nu mă pot abține – încep prin a vă prezenta și clipul video – unde-l găsim în rol principal, textier, regie și filmare în regie proprie, pe inegalabilul domnul Cîțu cum ceartă PSD-iștii și pe simpatizanții PSD-iștilor, nimic despre coronavirus:

https://www.facebook.com/florin.citu/videos/10219445692951263/

În plină pandemie de coronavirus, din postura de ministru de Finanțe într-o Românie care, ”printr-un noroc” cum spunea acum cateva zile Iohannis, nu are încă decese, să-ți faci timp – te mai și filmezi, să te răfuiești cu un PSD care mai ieri a votat tot ce-a vrut PNL, numai să fie un Guvern plin să poată lua decizii importante în această perioadă de criză – cred că trebuie să ai sau să nu ai nicio legătură cu realitatea!

Noapte bună domnule Cîțu – promit să vă trezesc înainte de un nou împrumut, să negociați cum știți dumneavostră mai bine 😉 Sper ca de această dată, să invocați ca și nevoie de împrumut – coronavirusul, nu tot PSD-ul sau simpatizanții PSD-ului!

Iulian Ionescu

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare