Inculpații pentru trafic de copii din dosarul Țăndărei au fost achitați definitiv

Inculpații pentru trafic de copii din dosarul Țăndărei au fost achitați definitiv. Faptele s-au prescris sau nu există. Sute de copii fuseseră trimiși la cerșit în Marea Britanie. Dosarul cu 24 de inculpaţi a intrat pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş în luna noiembrie 2018, iar de atunci până la pronunţarea hotărârii s-au scurs 11 termene de judecată, iar decizia pronunţată luni este definitivă, potrivit Antena3.ro.

Curtea de Apel Târgu Mureş a menţinut, luni, hotărârea Tribunalului Harghita care i-a achitat pe inculpaţii din dosarul Ţăndărei – o reţea acuzată că trimitea copii la cerşit în Marea Britanie – ca urmare a intervenirii prescripţiei penale a faptelor.

Potrivit unui comunicat de presă al Curţii de Apel Târgu Mureş, intervenirea prescripţiei faptelor, în baza art. 16 alin. lit. f din Codul procedură penală a dus la achitarea a 20 de inculpaţi de sub acuzaţia infracţiunilor de trafic de trafic de minori, spălare de bani, aderare la un grup infracţional organizat.

În urmă cu 15 ani, începea anchetarea celei mai mari rețele de trafic de minori din Europa. Dosarul „Țăndărei” a presupus sute de victime minore, de polițiști români și britanici care au lucrat împreună, 120 de condamnați în Anglia și niciunul în România.

Șase ani mai târziu, se vedea succesul colaborării între autoritățile române și cele de la Londra.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare