Parlamentul indian a început joi o sesiune specială de trei zile pentru a decide o reformă constituţională ce intenţionează să dubleze numărul de locuri şi să rezerve 33% pentru femei, o iniţiativă pe care opoziţia o denunţă ca pe o manevră pentru a altera echilibrul puterii în ţară, relatează EFE, conform Agerpres.
Propunerea guvernamentală vizează creşterea locurilor din camera inferioară (Lok Sabha) de la 543 la 850.
Dacă va fi aprobată, India ar ajunge să aibă cea mai numeroasă cameră de reprezentanţi aleşi din lume, depăşind cele 650 de locuri ale Camerei Comunelor din Marea Britanie şi situându-se, în termeni absoluţi, doar în urma Adunării Populare Naţionale din China, care însă nu este aleasă în mod direct.
Acest pachet de reforme include o redistribuire a circumscripţiilor electorale bazată pe date actuale privind numărul populaţiei, o ajustare ce ar favoriza în mod copleşitor statele din nord (mai sărace şi cu o populaţie mai mare) în detrimentul statelor din sud, mai prospere, dar cu rate mai mici de naştere.
Distribuţia actuală a mandatelor parlamentare în India datează din 1973 şi rămâne îngheţată, bazându-se pe recensământul din 1971, deşi populaţia aproape s-a triplat de atunci, depăşind 1,4 miliarde de persoane. Aceasta a creat o anomalie democratică în care fiecare deputat reprezintă în medie peste 2,5 milioane de locuitori, una dintre cele mai mari sarcini demografice pe cap de legislator din lume.
„Ţara noastră este pe punctul de a face un pas istoric înspre împuternicirea femeii. Respectul faţă de mamele şi surorile noastre este respectul faţă de naţiune şi, în acest spirit, înaintăm hotărât în această direcţie”, a declarat pe X prim-ministrul Narendra Modi.
Cu toate acestea, opoziţia acuză guvernul că foloseşte rezervarea a 33% din locuri pentru femei drept condiţie pentru aprobarea delimitării districtelor.
„Partidul Congresului susţine pe deplin rezervarea pentru femei (…), dar propunerea nu are legătură cu asta; este o încercare de a pune stăpânire pe putere prin delimitare”, a denunţat liderul opoziţiei, Rahul Gandhi.
În prezent, femeile ocupă aproximativ 14% din locurile camerei inferioare a Parlamentului Indiei, un procent mai mic decât media de 21,5% înregistrată în parlamentele din Asia, potrivit datelor Uniunii Interparlamentare din 2024.
Partidul de guvernământ BJP are termen până la 18 aprilie pentru a obţine majoritatea de două treimi necesară pentru a aproba aceste modificări. Dacă va avea succes, reforma va reconfigura forţele celei mai populate democraţii din lume pentru deceniile următoare.
sursa – AGERPRES



