Inginerii britanici anunţă că au descoperit metoda producerii de ciment fără CO2

Reducerea uriaşei amprente de carbon a cimentului, a cărui cerere creşte proporţional cu urbanizarea la nivel global, reprezintă o provocare majoră în lupta împotriva schimbărilor climatice. O echipă de cercetători a anunţat că a descoperit o modalitate de reciclare la scară largă a cimentului în vederea obţinerii de beton cu mai puţine emisii de gaze cu efect de seră, transmite AFP, arată Agerpres.

Cimentul este întrebuinţat ca liant pentru obţinerea betonului, însă producerea acestei pulberi în cuptoare, la temperaturi foarte ridicate, este realizată, în general, prin arderea combustibililor fosili precum cărbunele.

Prin această metodă, cimentul şi betonul, produse industrial de aproximativ 200 de ani, reprezintă 8% din emisiile de dioxid de carbon (CO2), mai mult decât transportul aerian şi transportul maritim la un loc.

Ca răspuns la dificultăţile întâmpinate în procesul de decarbonizare de acest sector, o echipă de ingineri de la Universitatea din Cambridge, Marea Britanie, a publicat marţi în jurnalul ştiinţific Nature o metodă despre care susţine că permite o producţie a betonului de calitate industrială din ciment vechi.

Descoperirea acestor ingineri este inspirată din metoda deja dovedită de reciclare a oţelului, un alt material cheie folosit în construcţii, care utilizează cuptoare electrice.

Prin înlocuirea unui ingredient cheie în acest proces de reciclare a oţelului cu ciment uzat provenit de pe şantierele în care au loc activităţi de demolare, echipa a obţinut beton de calitate fără o poluare semnificativă.

Metoda, care a făcut obiectul unei cereri de brevet, ar putea conduce la o „schimbare absolut masivă” pe piaţă, oferind posibilitatea obţinerii unor cantităţi mari de beton cu emisii reduse, a declarat Julian Allwood, coautor al studiului.

„Acesta este un proiect extrem de interesant. Cred că va avea un impact uriaş”, a precizat expertul în emisii de gaze cu efect de seră din industrie şi colaborator la rapoartele GIEC (IPCC), experţii în schimbări climatice mandataţi de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU).

Este o „inovaţie foarte puţin perturbatoare”, care necesită puţine schimbări şi puţine costuri suplimentare pentru întreprinderi, a notat Allwood.

În cazul în care cuptoarele sunt alimentate din surse cu emisii scăzute de carbon, această tehnică ar face posibilă producerea betonului fără o poluare masivă.

Cimentul emite CO2 în timpul arderii pentru încălzirea calcarului şi argilei la 1.450 de grade Celsius pentru a obţine „clincherul”, liantul esenţial al cimentului. Reacţia chimică în sine generează CO2 suplimentar, care este greu de evitat.

Aproximativ 14 miliarde de metri cubi de beton sunt turnaţi în fiecare an în întreaga lume, conform industriei, iar cantitatea se preconizează că va creşte odată cu dezvoltarea economică şi sporirea urbanizării.

Până în prezent, numeroase demersuri de producere a „cimentului verde” s-au dovedit prea costisitoare sau dificil de implementat pe scară largă.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare