Inițiativa „Fără Penali” a fost votată de Camera Deputaților

Camera Deputaților a adoptat astăzi inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției astfel încât persoanele condamnate definitiv să nu mai poată ocupa funcții alese ori numite în statul român.

„Milionul de oameni care au semnat pentru această inițiativă contează în sfârșit. În al doisprezecelea ceas, Camera Deputaților a fost și ea de acord cu ceea ce românii cer de ani de zile. Vocea acestor oameni s-a auzit azi în clădirea Parlamentului. E vocea celor cărora hoția le provoacă revoltă.

  • A celor care cer spitale funcționale, drumuri fără gropi și școli decente. Vocea celor care s-au săturat să fie furați în timp ce sunt priviți în ochi pentru ca, după săvârșirea faptei, hoțul să le ceară și voturile. ‘Fără Penali în Funcții Publice’ asta înseamnă. O eliminare a sfidării din viața publică.

 

  • E un act sanitar, care trebuia aplicat încă de la restartul democrației noastre. Încă de atunci, de când s-a scris Constituția actuală, autorii ei ar fi trebuit să pună o prevedere de felul acesta în ea.

Nu au făcut-o pentru că, probabil, nu și-au închipuit că din comunism am putea ajunge direct în caricatura de Ev Mediu pe care și-o dorea domnul Liviu Dragnea și încă și-o mai doresc unii dintre cei care îl aplaudau când era la putere și împărțea putere”, declară Dan Barna, președintele USR.

Inițiativa „Fără Penali în funcții publice” propune ca articolul 37 din Constituție, care reglementează dreptul de a fi ales, să fie completat cu un nou alineat, având următorul conținut: „Nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare