Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu şi Marcel Ciolacu, au anunţat, marţi, că au depus o iniţiativă legislativă pentru revizuirea Constituţiei României, precizând că PSD-ALDE înţeleg să transpună în legislaţie rezultatele referendumului din 26 mai, validat de Curtea Constituţională a României.
- Parlamentari PSD şi ALDE au depus la Parlament un proiect de lege pentru revizuirea Constituţiei. Proiectul este semnat de 140 de deputaţi şi senatori de la cele două partide. Şi partidele de opoziţie au depus luni, la Parlament, un proiect de modificare a Constituţiei, care transpune rezultatul referendumului din 26 mai.
„Înţelegem că este de datoria noastră să iniţiem modificarea legii fundamentale pentru a pune de acord textele constituţionale cu voinţa exprimată de alegători la referendum şi pentru asigurarea unui cadru legal previzibil, unitar şi stabil. Astfel, se va institui interdicţia de a se acorda graţiere individuală pentru infracţiuni de corupţie. De asemenea, se va crea un cadru normativ nou referitor la ordonanţele Guvernului, prin care se limitează domeniile în care pot reglementa ordonanţele de urgenţă şi se va extinde sfera de reglementare a controlului constituţional asupra ordonanţelor. Totodată, vor fi transpuse în dispoziţiile constituţionale principiile integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice. Considerăm că aceste măsuri corespund votului majoritar la nivelul societăţii în acest moment şi că ele trebuie să îşi găsească o transpunere în legislaţie”, menţionează Marcel Ciolacu şi Călin Popescu-Tăriceanu în comunicatul remis ecopolitic.ro.
PSD-ALDE, acuză partidele de opoziţie că au refuzat un dialog pe tema revizuirii Constituţiei şi susţin că niciun membru al opoziţiei nu doreşte în mod real guvernarea şi nici rezolvarea problemelor cetăţenilor.
„Pe de altă parte, nu putem să nu subliniem superficialitatea partidelor de opoziţie, care au refuzat un dialog constructiv şi pe această temă. Ne este tuturor şi mai clar că ei continuă să se raporteze la cetăţeni şi la mesajul pe care aceştia l-au transmis pe 26 mai doar când vine vorba de beneficii electorale. Toată lumea s-a convins că niciun membru al opoziţiei nu îşi doreşte în mod real guvernarea, cum nu îşi doresc să rezolve vreuna dintre problemele cetăţenilor, dar ne aşteptăm ca măcar pe acest subiect de interes public major să aibă o abordare matură şi serioasă şi să nu încerce să blocheze această iniţiativă legislativă în Parlament”, au conchis preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului.