INS: Cheltuielile pentru protecția mediului în anul 2018 au fost de aproximativ 14,7 miliarde lei

Institutul Național de Statistică (INS) transmite că în anul 2018 cheltuielile pentru protecţia mediului la nivel naţional au fost de aproximativ 14,7 miliarde lei, reprezentând aproximativ 1,6% din PIB.

La nivel naţional, cele mai mari cheltuieli pentru protecţia mediului au fost înregistrate pe domeniul deşeurilor la producătorii specializaţi, acestea reprezentând 77,5% din totalul cheltuielilor pe domeniul deşeurilor, iar pentru gestionarea apelor uzate la administraţia publică, au fost alocate 78,0% din totalul investiţiilor pe domeniul gestionării apelor uzate.

În toată țara, ponderea investiţiilor producătorilor nespecializaţi a reprezentat 47,4% în totalul investiţiilor pentru protecţia mediului, urmate de cele ale investiţiilor administraţiei publice (41,1%) şi de investiţiile producătorilor specializaţi (11,5 %).

Din cheltuielile pentru protecţia mediului a producătorilor nespecializaţi în domeniul „producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze şi apă caldă” s-au înregistrat 31,6%, în timp ce în sectorul „industria extractivă” s-au realizat 22,6%, iar sectorul „ industria prelucrătoare” a cheltuit 19,7%.

Pe domenii de mediu, cele mai mari cheltuieli au fost înregistrate la managementul deşeurilor (44,1% din totalul cheltuielilor pentru protecţia mediului la nivel naţional), urmate de cheltuielile pentru alte domenii de mediu (18,7%) şi de cheltuielile pentru gestionarea apelor reziduale şi de protecția aerului cu câte 16,3%.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare