INS: PIB-ul României a crescut cu 2,8% în primul trimestru din 2021

Produsul intern brut(PIB) a crescut cu 2,8%, pe serie ajustată sezonier, în trimestrul I din 2021, comparativ cu trimestrul anterior, în timp ce, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, PIB nu a consemnat nicio modificare, conform datelor semnal publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Pe serie brută, Produsul intern brut a înregistrat o scădere cu 0,2% în primul trimestru faţă de acelaşi trimestru din anul 2020.

„Ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul I 2021 în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiţi faţă de a doua variantă provizorie a Produsului intern brut pentru trimestrul IV 2020, publicată în comunicatul de presă nr. 86 din 8 aprilie 2021. Astfel: rezultatele trimestrului I 2020, comparativ cu trimestrul IV 2019, au fost revizuite de la 100,6% la 100,7% ; rezultatele trimestrului III 2020, comparativ cu trimestrul II 2020, au fost revizuite de la 105,6% la 105,5%; rezultatele trimestrului IV 2020, comparativ cu trimestrul III 2020, au fost revizuite de la 104,8% la 104,6%”, se spune în comunicatul INS.

În previziunile economice de primăvară, publicate recent, Comisia Europeană a îmbunătăţit la 5,1% estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, de la 3,8% anterior, PIB-ul urmând să consemneze un avans de 4,9% anul viitor, de asemenea în creştere faţă de prognoza de 4% avansată în luna februarie a acestui an.

În raportul „World Economic Outlook”, publicat în aprilie, Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-a îmbunătăţit, de asemenea, estimările privind evoluţia economiei româneşti, care ar urma să înregistreze în acest an un avans de 6%, iar în Europa va fi devansată doar de Spania, care va înregistra o creştere economică de 6,4%.

La sfârşitul lunii aprilie, Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză a revizuit în creştere la 5% estimarea privind avansul Produsului Intern Brut în 2021, la 1.142,9 miliarde de lei, potrivit prognozei de primăvară a instituţiei.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare