INS: Salariul mediu lunar brut – CREȘTERE cu peste 14% anul trecut, la 4357 lei

Pe total economie, câştigul salarial mediu lunar brut realizat în anul 2018 a fost 4357 lei, în creştere cu 14,1% faţă de anul precedent iar câştigul salarial mediu lunar net la nivelul economiei naţionale a fost 2642 lei anul trecut, în creştere cu 13% (+304 lei) comparativ cu anul precedent, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate joi.

Numărul mediu al salariaţilor a fost 5,068 milioane persoane, în creştere cu 122.200 persoane comparativ cu anul precedent. Efectivul salariaţilor la 31 decembrie 2018 a fost de 5,426 milioane persoane, mai mare cu 63.900 persoane faţă de sfârşitul anului precedent.

„Cele mai mari câştiguri salariale medii lunare nete realizate în anul 2018, superioare mediei pe economia naţională, au fost în:

  • informaţii şi comunicaţii (+96,9%),

  • intermedieri financiare şi asigurări (+71,5%),
  • administraţie publică (+66,8%),
  • producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+44,4%),
  • industria extractivă (+43,4%),
  • activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (+31,0%),
  • sănătate şi asistenţă socială (+28,2%), respectiv
  • învăţământ (+6,8%).

Câştigurile salariale medii lunare nete care s-au situat la cea mai mare distanţă sub media pe economie au fost în: hoteluri şi restaurante (-40,8%), alte activităţi de servicii (-33,7%), construcţii (-27,2%), activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (-21,4%), tranzacţii imobiliare (-19,6%), agricultură, silvicultură şi pescuit (-19,1%), distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (-15,9%), comerţ (-15,7%), activităţi de spectacole, culturale şi recreative (-15,4%), industria prelucrătoare (-11,4%), transport şi depozitare (-7,3%)”, precizează INS.

În anul 2018, indicele câştigului salarial real (exprimat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum al populaţiei) a fost de 196,9% faţă de anul 1990, mai mare cu 14,6 puncte procentuale faţă de anul precedent, respectiv cu 66,6 puncte procentuale faţă de anul 2008.

Cea mai mare creștere a câştigului salarial mediu lunar net a fost realizat în Municipiul Bucureşti (3666 lei), cu 38,8% peste media pe economie.

Pe judeţe, câştigul salarial mediu lunar net în anul 2018 s-a situat sub media pe economie în 37 dintre judeţe. Cele mai scăzute câştiguri s-au înregistrat în judeţele Bistriţa-Năsăud (2044 lei, cu 22,6% mai puţin decât media pe economie), Harghita (2059 lei, cu 22,1% mai puţin decât media pe economie) şi Teleorman (2079 lei, cu 21,3% mai puţin decât media pe economie).

Comparativ cu anul 2017, creşteri semnificative ale numărului mediu al salariaţilor s-au înregistrat în activităţile economice: comerţ (+28.000 persoane), sănătate şi asistenţă socială (+14.000 persoane), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (+13.300 persoane), respectiv informaţii şi comunicaţii (+12.000 persoane).

La polul opus, cu scăderi ale numărului mediu al salariaţilor s-au situat activităţile de industrie extractivă (-2.500 persoane) şi învăţământ (-1.400 persoane).

În profil regional, efectivul salariaţilor a înregistrat creşteri faţă de sfârşitul anului 2017 în toate regiunile de dezvoltare.

Cele mai semnificative creşteri ale efectivului de salariaţi de la sfârşitul anului s-au înregistrat în regiunile:

  • Bucureşti-Ilfov (+26.900 persoane),
  • Sud-Vest Oltenia (+10.500 persoane), respectiv
  • Nord-Est (+10.400 persoane).

În regiunea Bucureşti-Ilfov se concentrează aproape 22% din salariaţii din economie.

La sfârşitul anului 2018, efectivul salariaţilor din societăţile cu capital privat a fost majoritar (76%) şi a înregistrat o creştere cu 1,3% comparativ cu anul precedent.

Sursa: INS, agerpres.ro

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare