Doi inspectori în cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală au ajuns în arest la domiciliu pentru luare de mită, după ce ar fi cerut mită 10.000 de euro de la administratorul unei firme pentru a-i da o sancţiune mai mică pentru unele nereguli.
”La data de 26 septembrie 2022, inculpaţii Iliescu Andrei Ioan şi Popescu Alin Ion, în calitatea menţionată mai sus, în urma efectuării unui control la o societate comercială, ar fi pretins de la administratorul acesteia (martor în cauză) suma de 10.000 euro din care ar fi primit în aceeaşi zi o primă tranşă în valoare de 24.000 lei. Banii respectivi ar fi fost pretinşi şi primiţi de către cei doi inculpaţi pentru a nu-şi exercita atribuţiile de serviciu cu ocazia activităţii menţionate mai sus, respectiv pentru a aplica o sancţiune mai mică decât cea prevăzută de lege pentru neregulile constatate”, a transmis DNA, potrivit unui comunicat de presă.
Alin Ion Popescu a fost prins în flagrant de către procurorii anticorupţie după ce ar fi primit de la martor suma de 26.000 de lei, reprezentând cea de-a doua tranşă de bani pretinsă iniţial de cei doi inspectori.
Judecătorii Tribunalului Bucureşti au admis propunerea de arest la domiciliu, pentru 30 de zile, a celor doi inculpaţi, formulată de procurorii anticorupţie.