Întâlnire de „gradul doi” / Premierul, faţă-n faţă cu preşedintele la Cotroceni

Premierul Viorica Dăncilă şi preşedintele Klaus Iohannis se întâlnesc azi, la ora 11, la Palatul Cotroceni – prima discuţie din acest format de la instalarea noului guvern.

După ce iniţial a declarat public că se simte ameninţată de şeful statului, Viorica Dăncilă a acceptat până la urmă invitaţia lui Klaus Iohannis de a discuta la Cotroceni, invitaţie făcută printr-o scrisoare oficială:

„Stimată doamnă Prim-ministru, Având în vedere opiniile exprimate de Guvern în legătură cu evoluții recente din politica externă, în temeiul dispozițiilor art. 86 din Constituție, vă invit pentru consultări în data de 15 mai a.c., ora 11:00, la Palatul Cotroceni. Consultările vizează clarificarea unor aspecte ce țin de politica externă a României, inclusiv problematica relocării ambasadei României din statul Israel, care constituie probleme urgente și de importanță deosebită. La această întâlnire puteți fi însoțită de miniștrii de resort”.

Premierul Viorica Dăncilă a acceptat invitaţia şi a răspuns la rândul său printr-un comunicat oficial că va merge la Cotroceni:

„Domnule Preşedinte, în cadrul dialogului interinstituţional, am primit invitaţia dumneavoastră la consultări pe teme de actualitate de politică externă, respectiv recentele evoluţii din Orientul Mijlociu şi relaţiile bilaterale ale României cu Statul Israel. Pe această cale, confirm participarea”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare