INTELIGENȚĂ ECONOMICĂ, ”ARMA” FOLOSITĂ DE MEDIULU DE AFACERI ÎN PLIN RĂZBOI

Amenințări, pierderi financiare, planuri de afaceri date peste cap și un viitor total impredictibil. E noua lume în care suntem nevoiți să trăim. Din ce în ce mai agresivă, dominată de crize, de război și de moarte. 

În acest context nou, oamenii de afaceri își regândesc planurile pe termen mediu si lung, fiind obligați să țină seama de noua realitate. Cine nu se adaptează, se auto-elimină de pe piață. Fiecare actor economic trebuie să înțeleagă și să anticipeze mișcările și evoluțiile care afectează piața mondială, animată de schimbări, de o concurență acerbă și caracterizată de omniprezența și omnipotența informației, materia primă strategică în toate domeniile de activitate. 

 Biroul Central de Inteligenţă Economică este o societate cu 10 ani vechime pe piața de consultanţă în afaceri şi management aplicat, care oferă inclusiv servicii de comunicare, promovare, e-influenţă dar acordă și asistenţă în negocieri cu parteneri din strainatate, in special din Uniunea Europeană.  BCIE are parteneriate şi colaborări cu specialişti din toate domeniile, de la experţi europeni până la experţi în securitate nucleară. În viitor, ne dorim ca pe lângă extinderea portofoliului de clienţi privaţi să iniţiem şi un proiect de inteligenţă teritorială. Asta presupune încheierea unui parteneriat atât cu autorităţile locale şi regionale cât şi cu mediul privat. Demersul are ca scop creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene, amenajarea teritoriului, atragerea de investiţii strategice şi crearea de locuri de muncă. 

 Administratorul BCIE, atrage atentia oamenilor de afaceri romani ca, in noul context economic mondial, generat de sanctiunile aplicate Rusiei, trebuie sa fie foarte atenti la clientii sau parteneri straini cu care au colaborari. Aceaiasi vigilenta se impune si in Romania, mai ales cu agentii economici care au in spate oameni de afaceri rusi. Este lesne de inteles ca, Vladimir Putin nu ar fi fost atat de puternic astazi, daca Occidentul nu ar fi fost atat de prietenos cu oligarhii rusi.

 Deciziile bune, luate pe baza unor informatii corecte, ne tin la adapost de probleme si conflicte in justitie cu entitati periculoase, care ne mananca timp si bani. Cine nu ia în seamă agresivitatea concurenţei sau a unor entitati periculoase din domeniul bancar-financiar, şi nu pune preţ pe aplicarea principiilor inteligenţei economice, nu numai că nu va avea parte de performanţă, dar va risca chiar eliminarea de pe piaţă. 

 Administratorul Biroului Central de Inteligenta Economica spune ca, oamenii de afaceri au nevoie de consultanti care sa ii ajute sa anticipeze si mai ales sa reactioneze, nu doar in timp util, ci si corect, raportat la situatia in care se gasesc. Asta face si societatea pe care o conduce, previne amenintarile economice, crizele şi securizeaza capitalul clienţilor pentru a-i ţine cât mai departe de insolvenţa, falimentul sau de atacurile concurentei neloiale.

Problemele cel mai des întâlnite în activitatea Biroului de Inteligență sunt cele legate de hărţuirea judiciară a societăţilor profitabile. Vă întrebaţi probabil ce înseamnă asta?

De când corupţia a intrat în sălile de tribunal şi în cele ale Curţilor de Apel, oamenii de afaceri români au ajuns ţinta unor mafii protejate de statul român. Vorbim aici despre avocati cu pretenti, experţi – evaluatori şi specialişti în insolvenţă care duc un război nedrept împotriva unor antreprenori total nepregătiţi să facă faţă acestei mafii atât de bine organizate.

Biroul Central de Inteligență Economică este o societate care respectă valorile europene și euro-atlantice, cu capacitatea şi experienţa necesare de a susţine la Bruxelles interesele antreprenoriale şi industriale româneşti, în concurenţa chiar cu marile lobby-uri, de cele mai multe ori îndreptate împotriva intereselor economice ale României.

 Administratorul BCIE, spune că într-o ţară a inconsecvenţei, cea mai mare provocare este să nu renunţi, să duci lucrurile la bun sfârşit, indiferent cât de dificil este cazul pe care îl preluăm. Ne lovim frecvent de tot felul de acte de ingerinţă, de la deturnarea clientelei, intruziune în sistemele informatice ale societăților și până la atacuri asupra imaginii şi reputaţiei agenșilor economici dar şi de defăimare a patronatului, acţiuni de fragilizare a companiei, orchestrate chiar de către concurenţa neloială. 

O mare parte dintre aceste lucruri nu s-ar întâmpla dacă patronatul ar conştientiza realitatea ameninţării şi ar apela, din timp, la specialiştii în inteligenţă economică. 

Anticiparea pericolelor, securizarea afacerii şi mai ales protejarea informaţiilor ce ar putea servi concurenţei sunt concepte pe care orice companie serioasă ar trebui să le cunoască şi mai ales să le aplice. 

Activităţile de inteligenţă economică sunt adeseori scumpe însă efectele obţinute justifică efortul financiar.  Mediul de afaceri românesc a adoptat în ultimii ani, cu multă rezervă, discreţie şi timiditate aceste servicii, care de azi, devin atât de necesare.

Advertorial furnizat de BIROUL CENTRAL DE INTELIGENȚĂ ECONOMICĂ.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare