Doi deputaţi PNL au depus o iniţiativă legislativă prin care internetul ar urma să devină serviciu universal. „Românii să aibă dreptul de a li se asigura accesul la cel puţin un serviciu funcţional de internet în bandă largă, prin intermediul unei conexiuni la punct fix”, se arată în proiectul inițiat de deputații George Tuţă şi Sabin Sărmaş și susținut de 130 de parlamentari, scrie Digi24.ro.
„Ca parlamentari avem obligaţia de a crea legislaţia pentru a sprijini evoluţia economică dintr-un viitor din ce în ce mai informatizat, iar internetul să fie definit ca serviciu universal. Ne dorim astfel ca şi România să se aşeze alături de alte ţări, care sunt deja pe drumul dezvoltării oferite de această reţea globală de comunicaţii. Avem încredere că această lege, pe care au semnat-o alături de noi încă 130 de senatori şi deputaţi de la toate partidele parlamentare, va fi adoptată în cel mai scurt timp”, arată cei doi deputați, potrivit unui comunicat de presă.
„Fiind definit prin lege ca un serviciu universal, internetul va fi disponibil la viteze mari pentru toţi românii, indiferent unde locuiesc pe teritoriul ţării, pentru toate afacerile care sunt interesate de acces, dar şi pentru toate instituţiile statului. Astfel, vom face un nou pas pentru a simplifica şi transparentiza relaţia dintre stat şi cetăţeni”, arată ei.