INTERVIU Gianina Șerban (AUR): Avem candidați cu care ne luptăm să schimbăm fața județului, suntem gata să destructuram caracatițele locale și suntem pregătiți să apărăm fiecare vot al AUR

În contextul alegerilor locale ce urmează, prin județul Ilfov umblă vorba că unele partide sunt vândute altora, că s-ar face „blaturi” cu interese la nivel județean. Unul din acești aleși județeni care e acuzat pe rețelele sociale și prin teren că s-ar fi dat la o parte sau s-ar fi aliat cu PNL la nivel județean este doamna Gianina Șerban, deputat AUR de Ilfov. Pentru că acest zvon e din ce în ce mai vehiculat, am considerat normal să adresăm câteva întrebări doamnei deputat Gianina Șerban, pentru a încerca să clarificăm pe cât se poate aceste aspecte.

Am fost primiți de doamna deputat Șerban la biroul dânsei din Bragadiru, unde am purtat o discuție pe care o reproducem:

REP: Doamna Șerban, sunteți la curent cu ceea ce se vehiculează despre dumneavoastră în județ?

G.S.: Depinde despre ce este vorba, în ultima perioadă am observat că din ce în ce mai multă lume e interesată de persoana mea. E o perioadă electorală, am înțeles că în aceste zile vom afla multe lucruri. Vă rog să-mi spuneți mai exact ce vă interesează să pot răspunde.

REP: Pe scurt, se vorbește că ați fi cedat AUR Ilfov către PNL.

G.S.: În primul rând vreau să clarificăm o chestiune primordială: AUR Ilfov nu este al meu, nu am eu în buzunar filiala județeană sau vreo organizație locală. AUR Ilfov înseamnă o echipă, una construită în acești 4 ani, cu oameni din fiecare localitate, nu din jobenul meu. AUR Ilfov nu înseamnă Gianina Șerban, eu încerc să le strig durerea în parlamentul României cât de bine pot.

REP: Și atunci de unde au „răsărit”, să zicem așa, aceste vorbe?

G.S.: Așa cum spuneam mai devreme, în această perioadă aflăm multe lucruri, unele de care nici nu știm, așa că devine interesant. Da, am auzit și eu că am mai mulți prieteni – cu ghilimelele de rigoare – care sunt în funcții înalte în județul Ilfov. M-au surprins și pe mine aceste asocieri având în vedere faptul că din poziția de parlamentar al județului am cerut clarificări diverselor instituții cu privire la diverse situații și evenimente din județ. Da, de la Inspectoratul școlar județean, la Inspectoratul pentru situații de urgență București – Ilfov, la primari din Ilfov, până la consiliul județean și președintele consiliului județean, am solicitat diverse informații, ba chiar am depus personal cereri in acest sens la porțile instituțiilor.

REP: Care sunt motivele pentru care ar apărea în spațiul public asemenea acuze, să le numim așa?

G S.: Știți, oamenii ce nu se pot impune prin calități, demonstrează contrariul. Cred că sunt vorbe pornite de la 2-3 foști membri AUR care au vrut să fie nominalizați pe funcții sau poziții pe liste doar pentru faptul că dânșii există. Pe unul dintre aceștia i-am și văzut pe lista de consilieri județeni ai altui partid, de aici trag concluzia asta. Iar acest zvon poate fi lansat tocmai pentru a denigra AUR. Deja suntem obișnuiți cu atacurile de acest gen, nu ne mai dor. Însă am solicitat tuturor celor din AUR să nu recurgă la niciun fel de atac la persoană și știu că nu se va întâmpla asta.

REP: Doamna Șerban, o ultimă întrebare am avea: sunteți pregătiți pentru aceste alegeri?

G.S.: Da, cu toate că sunt organizate odată cu alegerile europarlamentare cele locale, in mod incorect și neconstituțional, suntem pregătiți pe toate palierele, de la candidați la primării, consilii locale, consiliu județean, până la reprezentanți în toate birourile electorale de circumscriptii si ale sectiilor de votare. Așadar avem și candidați cu care ne luptăm să schimbăm fața județului, suntem gata să destructuram caracatițele locale și suntem pregătiți să apărăm fiecare vot al AUR și bineînțeles, să ne asigurăm că procesul electoral se desfășoară în cel mai corect mod.

REP: Doamna deputat, vă mulțumim pentru timpul acordat și vă urăm succes. Deasemenea, sperăm să ne acordați cateva minute după aceste alegeri pentru a ne spune cateva concluzii legate de acestea.

G.S.: Și eu vă mulțumesc, și da, ne vom vedea în perioada ulterioară alegerilor.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare