Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2, a anunțat că la început de iulie ar putea începe lucrările pentru accesibilizarea căilor de rulare pentru mașini la pasajul Doamna Ghica, după ce a avut loc o asociere între primăria de sector și Primăria Generală, conform newsbucuresti.ro
În acest sens, Administraţia Sectorului 2 din Capitală a pus condiția ca PMB să susțină crearea unei căi de rulare pentru tramvai de la Titan-Pantelimon spre Pipera. Despre programele de investiții în infrastructură și măsurile pentru un sector mai curat a povestit Radu Mihaiu în cadrul unui interviu pentru News Bucuresti.
Principalele declarații ale primarului Radu Mihaiu:
- În iulie-august reîncep lucrările de construcție la pasajul Doamna Ghica, care va fi finalizat în 2022
- Se vor construi căi de rulare pentru tramvai între cartierele Titan – Pantelimon și Pipera
- Radu Mihaiu vrea relocarea Uzinei de Reparaţii STB
- A fost depus certificatul de urbanism la Primăria Capitalei pentru o pistă de biciclete care pornește de la Moara lui Asan până la Fabrica de Glucoză
- Primăria Sectorului 2 mărește numărul de inspectori de teren în ceea ce privește curățenia
- În Sectorul 2 se instalează coșuri de gunoi noi
- A fost demarat un proiect-pilot pentru eliminarea gardurilor de lângă blocuri
- Sectorul 2 are cea mai mare sumă alocată reabilitării termice
- Radu Mihaiu va face vizite neanunțate la recepția lucrărilor de reabilitare a blocurilor
- Din 5 iunie se deschid terenurile de sport ale școlilor: ”Rog toți cetățenii să aibă grijă ca de bunul lor de aceste spații în așa fel încât să nu le închidem și să ne bucurăm și să facem sport cât mai mult timp”.
Primăria Sector 2 are un buget de investiţii de circa 30 de milioane de lei pentru finalizarea pasajului Doamna Ghica. Pentru acest proiect de infrastructură rutieră, Administrația de sector a făcut o asociere cu Primăria Generală, cu condiția ca PMB să susțină crearea unei căi de rulare pentru tramvai: ”Finanțarea acestui pasaj va ține cont de această condiționalitate, aceea de a avea o linie de tramvai de la Titan-Pantelimon spre Pipera”.
La început de iulie reîncep lucrările la Doamna Ghica
”Dacă va conține tramvai, așa cum ne dorim și cum se poate face, el poate lega două cartiere dormitor (Titan și Pantelimon) de cartierul cel mai cunoscut de business din România, Pipera. Practic luăm zeci de mii de oameni pe care îi putem muta rapid, ecologic (tramvaiul este un mod de transport considerat verde de Comisia Europeană) până în Pipera într-un timp rezonabil și predictibil”, a declarat primarul Sectorului 2.
Acesta spune că pasajul de la Doamna Ghica va fi finalizat anul viitor, fără a oferi însă un termen fix. ”La început de iulie ar putea începe lucrările pentru accesibilizarea căilor de rulare pentru mașini, pentru că în acest moment sunt blocate benzile de circulație. Am vrea ca în iulie-august să înceapă aceste lucrări”, a completet Radu Mihaiu pentru News Bucuresti.
În același timp, primarul Sectorului 2 a anunțat un proiect cu Primăria orașului Pantelimon pentru finalizarea unei căi de rulare pentru tramvai care să scoată tramvaiul din București prin Pantelimon: ”Ar duce și la dezvoltarea orasului Pantelimon si probabil la relocarea Uzinei de Reparații Atelierele Centrale STB, pe care vrem să o ducem în afara Capitalei”.
În ceea ce privește transportul alternativ, a fost depus un certificat de urbanism pentru care se așteaptă răspuns de la PMB în ceea ce privește o pistă de biciclete care pornește de la Moara lui Asan până la Fabrica de Glucoză și care va trece pe lângă Parcul Circului, Strada Galvani, Cerna, Barbu Văcărescu, Parcul Verdi și să se intersecteze cu Fabrica de Glucoză care are o pistă de biciclete. ”Și aceasta trebuie lățită”, a completat Mihaiu.
”Curățenia este principala prioritate cel puțin a acestui an”
La capitolul curățenie, printre primele măsuri demarate se numără mărirea numărului de inspectori de pe teren care să verifice cum își face operatorul de salubritate treaba, dar și un program prin care se instalează coșuri de gunoi noi.
- Primarul Sectorului 2 anunță amenzi ”chiar și pentru un chiștoc”
- Amenzi de 40.000 de lei în Sectorul 2 pentru parcare pe spațiul verde
”Am montat peste 1.000 de coșuri noi până acum. În plus, am început să facem curațenie în salba de lacuri din sector și am avut acțiuni în lacurile Plumbuita și Fundeni. Vor urma și altele. Curățenia este principala prioritate cel puțin a acestui an”, a mai spus Radu Mihaiu.
Mihaiu: Îmi doresc să eliminăm multe din gardurile de lângă blocurile din sector
Radu Mihaiu consideră că o parte din gardurile care împrejmuiesc blocurile din sector au tendința de a îngrădi, ”inclusiv pentru mintea noastră creează ideea unor locuri în care nu se intră, în care spațiul nu este public”.
Edilul spune că își dorește să elimine cât mai multe din aceste garduri, pentru a avea ”o Capitală așa cum am văzut în vest”. În acest sens, primarul a demarat un proiect pilot prin care acele asociații de proprieteri care își doresc pot să obțină sprijinul Primăriei pentru eliminarea gardurilor.
În paralel, Primăria Sectorului 2 a inițiat un proiect prin care orice asociație de proprietari poate cere sprijinul Administrației Domeniului Public pentru a planta flori și arbuști de la serele instituției și să primească ajutor pentru a amenaja grădina blocului.
Circa 200 de asociații de proprietari au făcut deja acest lucru.
Mihaiu: Așteptăm tarife rezonabile de la firma de salubritate. Plătim cu 40% mai mult decât cei din Sectorul 4
În ceea ce privește contractul cu firma de salubritate din Sectorul 2, Radu Mihaiu afirmă că Primăria așteaptă tarife mai bune și la nivelul celorlalte sectoare.
”În acest moment operatorul a transmis un tarif care este mult mai mare decât ce vedem în toate celelalte sectoare. Așteptăm să ajungem la același nivel și atunci o sa votăm în Consiliul Local un tarif. Atâta timp cât operatorul de salubritate are exclusivitate în acest moment la gestionarea deșeurilor este foarte greu pentru o persoană sau o asociație de proprietari să negocieze prețul. Și atunci rolul de negociator îl au Primăria Sectorului 2 și Consiliul local”.
Mihaiu mai spune că așteaptă ”tarife rezonabile pentru cetățenii Sectorului 2”, în situația în care prețul pe tona de deșeuri fracție umedă este cu 40% mai mare decât în alte sectoare.
”Varianta de preț primită de la operator este de 788 de RON pe tona de deșeuri fracție umedă, în condițiile în care la Sectorul 4 acum câteva luni a fost postat un tarif de 560 RON. Deci la noi e cu 40% mai scump, chiar dacă Sectorul 4 este similar ca număr de cetățeni și suprafață”, a explicat edilul.
”Există lucrări făcute de mântuială pe principiul măcar nu mai plouă în casă”
Radu Mihaiu spune că nu este mulțumit de lucrările de reabilitare din sector, drept pentru care s-a început verificarea modului în care au fost făcute aceste lucrări. În plus, primarul anunță că va merge neanunțat la recepțiile lucrărilor.
”Am fost în teren și o să continui să merg în teren pentru că ce am văzut acolo nu mi-a plăcut deloc. Sunt multe cazuri în care recepționăm lucrări făcute de mântuială pe principiul măcar nu mai plouă în casă, ori asta este un standard foarte mic. Trebuie să ne asigurăm că avem o calitate pe măsura prețului plătit”, a completat primarul.
Pe această temă Radu Mihaiu spune că Sectorul 2 are cea mai mare sumă alocată reabilitării termice. ”În ceea ce privește anveloparea, am avut 55 de imobile pornite anul trecut, vom avea peste 60 anul acesta și o sa avem altele la anul. Avem foarte mulți bani alocați și sperăm să îi cheltuim pentru lucrări de bună calitate”, a conchis acesta.
Sursa: newsbucuresti.ro