Ecopolitic.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

INTERVIU Valeriu Chiveri, Viceprim-ministru pentru Reintegrare al R. Moldova: În regiunea Transnistreană, majoritatea, 98% din cetățeni, sunt cetățeni ai Republicii Moldova

Valeriu Chiveri, Viceprim-ministru pentru Reintegrare al Republicii Moldova, a acordat un interviu ecopolitic.ro, în cadrul căruia a detaliat unul din obiectivele Guvernului – ”apropierea treptată a celor două maluri ale Nistrului”, vorbim despre reintegrarea economică, socială, în educație, în medicină, precizând totodată că regiunea Transnistreană sau raioanele de est ale Republicii Moldova acționează într-un cadru legal care se numește Cadrul legal al Republicii Moldova și angajamentele Republicii Moldova referitor la comerțul internațional.

  • Valeriu Chiveri: Pentru cei care ne privesc și ne ascultă, în regiunea Transnistreană, majoritatea, 98% din cetățeni, sunt cetățeni a Republicii Moldova. Cu acte în ordine. Mulți din ei sunt înrolați în sistemul nostru medical, de asigurări medicale. Primesc pensii, burse, alocații la nașterea copiilor. Deci este un proces de reintegrare care deja are loc. Deci reintegrarea nu este un obiectiv de viitor. Este un obiectiv care se realizează astăzi.

Iulian Ionescu EcoPolitic: Vreau să continuăm și pe zona dumneavoastră de activitate care acum am aflat-o, în aceste zile de când sunt la Chisinau, destul de importantă într-un proces de reintegrare că de aici pornim discuția. Am văzut că atât premierul Republicii Moldova cât și dumneavoastră ați spus că obiectivul Guvernului, citez, ”este apropierea treptată a celor două maluri ale Nistrului”.

Valeriu Chiveri: Este unul din obiectivele Guvernului, dar ăsta este unul care este exact în contextul dosarului pe care îl gestionez împreună cu colegii mei. Acest dosar este unul complex, necesită implicarea întregii societăți, a întregului Guvern, fiindcă provocările sunt multiple, iar domeniile care dorim să le integrăm sunt foarte și foarte multe. Am avut un proces de negocieri pentru reglementarea conflictului transnistrean mai bine de 30 de ani. Un proces în diferite formate, cu diferite idei, care din păcate nu ne-a ajutat prea mult să avansăm acest proces de reintegrare, ba din contră am pierdut timp și am oferit acest timp structurilor de la Tiraspol să-și consolideze poziția, fapt care ne complică astăzi obiectivul, fiindcă solicitările lor sunt tot mai lipsite de sens și de realitățile cu care ne confruntăm noi astăzi. Din acest motiv am trecut de la aceste negocieri asupra unui statut special, care au avut loc pe parcursul a multor, multor ani, la o altă abordare, care se numește reintegrarea graduală și apropierea graduală a celor două maluri ale Nistrului.

Ce înseamnă în sensul nostru această abordare? În primul rând vorbim despre reintegrarea economică, socială, în educație, în medicină. Acolo unde suntem cel mai avansați. Dorim sau nu, regiunea Transnistreană sau raioanele de est ale Republicii Moldova acționează într-un cadru legal care se numește Cadrul legal al Republicii Moldova și angajamentele Republicii Moldova referitor la comerțul internațional. Vorbesc de agenții economici care, atâta timp cât doresc să-și exporte bunurile produse, trebuie să treacă toate procedurile pe care le trec și agenții economici de pe malul drept. Deci lucrăm în același cadru legal, deși pentru moment nu am reușit să-i ajustăm toată legislația și pentru cei din stânga Nistrului. Am făcut-o anul acesta. Treptat, evident, cum spuneam. Este o lege care a fost aprobată de Parlament în 30 aprilie, urmată de o hotărâre de Guvern, pe care am exclus facilitățile fiscale pentru agenții economici la importuri de bunuri. A intrat în vigoare de la 1 septembrie prima etapă, pentru bunuri neesențiale și pentru bunuri de lux, caviar, tutun, blănuri, alcool și alte lucruri care nu sunt esențiale pentru viața zi de zi, care vor urma cu a doua etapă de la 1 ianuarie 202, va afecta alte mărfuri sau bunuri care vor fi importate. Este vorba de produse petroliere, este vorba de metal și va urma cu o altă etapă de la 1 aprilie 2027, vorbim de gaze naturale, vorbim de electricitate, vorbim de calculatoare. Și va urma, deci acest proces ar urma să fie finalizat la 1 ianuarie 2030. Deci vom introduce poziții tarifare adiționale în această perioadă, în așa fel ca agenții economici din stânga Nistrului să funcționeze în aceleași condiții ca și agenții economici din dreapta Nistrului, este o chestiune și de echitate, dacă doriți, fiindcă până astăzi agenții economici din dreapta Nistrului care efectuau operațiuni de import erau puși într-o situație de discriminare. Fiindcă plăteau toate taxele TVA, accize, lucruri care nu se întâmplau pentru cei din stânga Nistrului, acum treptat egalăm aceste condiții. Și prin acest mod acoperim normativ și aspectele fiscale a regiunii Transnistrene.

Apare întrebarea ce facem cu banii care sunt colectați din taxele de la agenții economici. Creăm un fond, fondul de convergență, care va acumula acești bani și va fi utilizat pentru cetățenii noștri din stânga Nistrului. Pentru cei care ne privesc și ne ascultă, în regiunea Transnistreană, majoritatea, 98% din cetățeni, sunt cetățeni a Republicii Moldova. Cu acte în ordine. Mulți din ei sunt înrolați în sistemul nostru medical, de asigurări medicale. Primesc pensii, burse, alocații la nașterea copiilor. Deci este un proces de reintegrare care deja are loc. Deci reintegrarea nu este un obiectiv de viitor. Este un obiectiv care se realizează astăzi. Acum când vorbim, sunt etape care se realizează. Tot mai mulți cetățeni din stânga Nistrului și-au găsit locuri de muncă în partea dreaptă. Vin pentru tratament, la educație, pentru studii. Deci este un proces care continuă, și care noi, prin acțiunile noastre, dorim să-l activizăm. El merge, ca să spun așa, și fără influența noastră, fără a depune prea mult efort, natural, numai că nu avem timp. Noi nu avem timp să așteptăm ca acest proces să se finalizeze într-un mod natural.

Iulian Ionescu EcoPolitic: Adică s-a pierdut un timp…

Valeriu Chiveri: S-a pierdut foarte mult timp și acum trebuie să recuperăm această perioadă prin acțiuni concrete și proactive. Vom avea discuții pe platforma OSCE, pentru că este o misiune, pentru cei care nu cunosc, există o misiune OSCE în Moldova, în mandatul căreia obiectivul principal este facilitarea procesului de reglementare a conflictului transnistrean. Deci pe această platformă vom avea o întrevedere cu reprezentantul politic de la Tiraspol și vom încerca să găsim soluții pentru anumite subiecte de interes pentru cetățenii de pe ambele maluri. Noi în cadrul acestei întrevederi vom vorbi despre două lucruri în primul rând.

Fondul de convergență cum va funcționa și aspectele de respectare a drepturilor omului inclusiv a dreptului la educație. În partea stânga a Nistrului sunt opt instituții de învățământ cu predarea în limba română, care sunt gestionate de Ministerul Educației și Cercetării de la Chișinău. Chiar și în aceste condiții a unui conflict nesoluționat, a unei reintegrări care este în proces, copiii noștri au posibilitatea să-și facă studiile în limba română la Tiraspol sau la Bender sau la Rîbnița sau în alte localități. Evident, nu toți au această posibilitate, fiindcă avem un număr limitat de școli dar peste 2000 de copii își fac studiile în limba română după curricula Ministerului Educației de la Chișinău. Deci este un proces pe care îl susținem prin toate eforturile și dorim să extindem această posibilitate, să oferim tuturor copiilor, în primul rând, de etnie moldovenească care sunt acolo, fiindcă sunt școli și cu predare în limba moldovenească, bazată pe chirilică și pe o curriculă care nu este recunoscută la Chișinău și care nu suntem siguri ce fel de cunoștințe sunt oferite elevilor de acolo. Deci avem foarte multe lucruri de făcut, foarte multe planuri. Mă bucur că încet încet am reușit să realizăm câte ceva. Cred că vom avea posibilitatea să realizăm cel puțin parțial din tot volumul de obiective, că sunt mai multe obiective în mai multe domenii. Este necesar să activizăm acest proces.

Iulian Ionescu EcoPolitic: Am înțeles că e un proces la care ar trebui să contribuie toată lumea, dacă mă întrebați pe mine. Vreau să îmi spuneți câteva exemple, sau poate ați folosit, sau poate veți folosi în continuare. Vă referiți la cele două maluri al Nistrului. Eu încerc să mă gândesc ce ați putea folosi de la celelalte două maluri al Prutului. Adică în relația cu România și dezvoltarea relațiilor cu România și așa mai departe, puteți folosi elemente de acolo pe această zonă în relația și în dezvoltarea relației cu Tiraspolul?

Valeriu Chiveri: Câteva lucruri care cu siguranță ar putea fi folosite. În primul rând am vorbit deja despre experiența României în procesul de integrare europeană. Iar avansarea procesului de integrare europeană pentru Republica Moldova înseamnă atractivitate pentru malul stâng al Nistrului. Avem multe probleme de soluționat, noi le cunoaștem, încercăm să facem față și de multe ori ne reușește dar oricum, în pofida acestor probleme, malul drept se dezvoltă. Și cei care au posibilitatea să vină de pe malul stâng observă lucrul acesta la orice pas. Deci de multe ori auzim chiar și fraza, la voi aici e Europa. Deși cum spuneam, înțelegem că mai avem mult de mult.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare