La începutul acestei săptămâni, la summitul de la Kiev intitulat „Platforma Crimeei”, de față cu zeci de șefi de stat, reprezentanți guvernamentali și oficiali ai Uniunii Europene, președintele Ungariei a spus că România a anexat Transilvania abuziv. A comparat întregirea poporului român, din urmă cu un secol, cu anexarea Crimeei de către Rusia, din 2014., transmite Natalia Intotero, deputat PSD Hunedoara, printr-un comunicat de presă.
”Premierul Florin Cîțu și ministrul Bogdan Aurescu, care au reprezentat România la acest eveniment, au tăcut și au ascultat. Au luat poziția ghiocelului, cum se spune la noi, în momentul în care reprezentantul Ungariei a atacat deschis statul român. Nu au reacționat nicicum, nu au comentat discursul respectiv nici la fața locului, nu au declarat nimic ulterior.
- Aceștia sunt liderii din echipa câștigătoare care conduc acum țara.
Astăzi, mai mult ca niciodată, mă simt umilită. Nu de Viktor Orban sau de președintele Ungariei, că ne-am obișnuit cu fanteziile lor, ci din cauza lașității guvernanților români. Din păcate, România a ajuns să fie guvernată de oameni care nu știu ce înseamnă să fii patriot și nu au nici coloană vertebrală. Economia este coordonată de un premier care nu știe cât costă o pâine și de un ministru al finanțelor care nu știe cât este salariul minim pe care românii îl primesc în mână. Nici măcar marele Caragiale nu și-ar fi imaginat așa o schiță.”, mai precizează parlamentarul în comunicatul de presă.
”Acest guvern incompetent, care nu este în stare să își apere nici măcar la nivel declarativ poporul, trebuie să plece urgent. Demisia!”, conchide Natalia Intotero, în comunicat.