„Între generalul Iohannis al lui Ludovic Orban și „Mesia” care trebuie clonat al elitei noastre gălăgioase de azi nu e nici o diferență în penibil. Grav e că toți aceștia își pot expune fără grijă ipocrizia și oportunismul pentru că se bazează pe memoria de pește a publicului nostru”, spune avocatul Toni Neacşu

„Cam atât despre intelectualii noștri publici și influencerii cu ochii scoși din orbită. Între generalul Iohanis al lui Ludovic Orban și Mesia care trebuie clonat al elitei noastre gălăgioase de azi nu e nici o diferență în penibil. Grav e ca toți aceștia își pot expune fara grijă ipocrizia și oportunismul alegerilor pentru că se bazează pe memoria de pește a publicului nostru”, scrie, pe Facebook, avocatul Toni Neacşu.

El mai spune: „Strict tehnic (nu politic) demiterea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură inițiată și votată de PSD nu este un motiv juridic pentru revocarea Acordului politic PSD-PNL-USR- UDMR care a înființat Coaliția politică de guvernare pro-occidentală pentru perioada 2025-2028 ( din 23.06.2025).

Premisa e importantă pentru negocierile, reașezările politice și schimbarile de discurs de după demiterea aproape certă a lui Ilie Bolojan. Va putea fi unul din argumentele importante pe care Nicușor Dan le va avea pentru păstrarea coaliției.

Dintre motivele accesibile dau doar 2:

1. Coaliția nu a prevăzut „contractual” învestirea unui Guvern condus personal de Ilie Bolojan (numele lui nici nu e amintit pe undeva) ci de persoana desemnată de PNL. Dacă PNL va desemna o altă propunere aceasta trebuie susținută în discuțiile politice de la Președinție și apoi în Parlament.

2. Votarea unei moțiuni de cenzură și darâmarea Guvernului comun nu este trecută la cauzele care fac posibilă revocarea Acordului. Potrivit art. 19, nici un parlamentar al coaliției nu va iniția și vota o moțiune simplă sau de cenzură împotriva Guvernului, dar singurele cauze de revocare sunt prevăzute limitativ la art. 23, această situație neregăsindu-se. De altfel, PSD deja a votat moțiuni simple, fără ca asta să ducă la revocarea Acordului și ruperea coaliției. Condiționarea parlamentarilor este greu de realizat constituțional, iar moțiunea de cenzură este prin excelență un demers parlamentar.

Potrivit acestui acord, câtă vreme nu este rupt unilateral de PNL sau USR, după demiterea lui Ilie Bolojan partidele din coaliție trebuie să se prezinte la Cotroceni cu o propunere comună de premier, desemnat de PNL, adică exact ce spune PSD că ar trebui să fie prima opțiune.

În calitatea sa de președinte al PNL Ilie Bolojan ar urma să reprezinte partidul la negocierile din fața lui Nicușor Dan și ar conduce în continuare ședințele coaliției, alături de președinții celorlalte partide.

Analiza e tehnică, nu politică, pentru că acolo e altceva”.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare