Întreruperea telecomunicaţiilor şi a internetului în Fâşia Gaza, supusă unor bombardamente intense israeliene, riscă „să servească drept acoperire pentru atrocităţi în masă”, a avertizat sâmbătă organizaţia pentru apărarea drepturilor omului Human Rights Watch (HRW), relatează AFP.
„Această întrerupere a informaţiilor riscă să servească drept acoperire pentru atrocităţi în masă şi să contribuie la impunitate în caz de încălcări ale drepturilor omului”, a afitrmat un responsabil al HRW Deborah Brown, potrivit unui comunicat.
La rândul său, Amnesty International a declarat că a pierdut contactul cu personalul său din Gaza. „Această întrerupere a comunicaţiilor înseamnă că va fi şi mai dificil să se obţină informaţii şi dovezi esenţiale privind încălcări ale drepturilor omului şi crime de război comise împotriva civililor palestinieni în Gaza şi să se audă direct de la cei care suferă aceste încălcări”, a deplorat ONG-ul.
NetBlocks, un serviciu de monitorizare a accesului la internet, a raportat un „colaps al conectivităţii în Fâşia Gaza”.
Potrivit Biroului ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA), mai multe agenţii ONU au pierdut contactul cu echipele lor din Gaza. Operaţiunile umanitare şi activitatea în domeniul sănătăţii „nu pot continua fără comunicaţii”, a afirmat Lynn Hastings, coordonatoare umanitară a OCHA, potrivit unui comunicat.
Sursa AGERPRES