Presedintele Comisiei pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala, domnul deputat Dorel Gheorghe Caprar a avut miercuri, 31 mai, o întrevedere cu domnul Joseph Cannataci, Raportor Special al ONU pentru dreptul la viața privată.
Conform unei informări venite din partea Comisiei pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala din Camera Deputaților, azi, 31 mai, a avut loc o întâlnire importantă cu Raportorul Special al ONU pentru dreptul la viața privată.După această întâlnire Presedintele Comisiei pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala, deputatul Dorel Caprar a declarat că :
”Am avut onoarea de a-l primi la Comisie pe domnul Joseph Cannataci, Raportor Special al ONU pentru dreptul la viața privată, aflat într-o vizită în România.
Pornind de la inițiativele pe care Comisia pentru apărare le are în domeniul reformei legislative a sectorului de securitate, am discutat despre posibilitățile de cooperare în cazul unor proiecte comune. În prezent domnul Cannataci lucrează cu o echipă de experți la o serie de proiecte pe care dorește să le promoveze la nivel internațional, înaintând propunerea de a lua parte la acestea, subliniind faptul că România poate fi un exemplu în ceea ce privește pașii parcurși în domeniul adaptării la noile provocări și riscuri ale mediului de securitate și actuala politică de deschidere și transparență.
Întrucât a fost apreciat faptul că am găzduit prima ediția a Forumului internațional de control asupra serviciilor de informații de anul trecut, am primit invitația de a participa la forumul care se va desfășura anul acesta, în luna noiembrie, la Bruxelles.
În încheiere, în dorința de a ne coordona agendele și a putea valorifica expertiza domnului Cannataci, am convenit să transmitem un calendar al evenimentelor și activităților pe care Comisia le are planificate.”
ecopolitic.ro