Cele mai populate 100 de oraşe din lume sunt din ce în ce mai expuse ameninţărilor reprezentate de inundaţii şi de valuri de secetă, conform unui nou studiu realizat la universităţile din Bristol şi Cardiff, Marea Britanie, transmite miercuri DPA, arată Agerpres.
Organizaţia WaterAid, care a finanţat acest studiu, a avertizat în acest context că 90% dintre toate dezastrele climatice sunt legate fie de ploile prea abundente, fie de lipsa lor completă, iar numărul dezastrelor legate de vreme a crescut cu 400% în ultimii 50 de ani.
Cercetătorii au comparat vulnerabilităţile infrastructurilor sociale şi de apă din fiecare oraş – aşa cum sunt indicele sărăciei şi sistemele de eliminare a deşeurilor – alături de date cu privire la pericolele climaterice adunate în peste 40 de ani.
În cadrul studiului au fost identificate oraşele şi comunităţile din întreaga lume care sunt cele mai vulnerabile la schimbările climatice extreme, dar şi cele mai puţin pregătite să facă faţă acestor provocări.
Analiza, publicată miercuri, a concluzionat că 17% dintre oraşele analizate sunt expuse unei „biciuri climatice” prin intensificarea deopotrivă a inundaţiilor şi a perioadelor de secetă. De asemenea, studiul arată că 20% dintre oraşe s-au confruntat cu o răsturnare majoră de situaţie, după ce în trecut se confruntau cu una dintre aceste extreme, iar în prezent se confruntă cu cealaltă.
Spre exemplu, oraşele din sudul Asiei evoluează în prezent spre o climă mai umedă, devenind expuse din ce în ce mai mult riscului de inundaţii, în timp ce oraşele europene se îndreaptă către un climat mai secetos decât de obicei.
Londra, Madrid şi Paris se numără printre oraşele europene care au înregistrat o trecere spre o climă mai uscată în ultimele patru decenii, conform studiului, care avertizează că aceste regiuni s-ar putea confrunta mai frecvent cu perioade de secetă.
Între timp, Colombo din Sri Lanka, precum şi Faisalabad şi Lahore din Pakistan trec de la o perioadă preponderent uscată la una expusă riscului de inundaţii.
Raportul mai semnalează că oraşele din Africa şi Asia sunt expuse celor mai ridicate riscuri de modificări climatice majore ce pot ameninţa accesul la apă potabilă pentru comunităţile urbane.
În acest context, WaterAid a lansat un apel la adresa guvernului britanic să-şi menţină angajamentele cu privire la ajutoarele internaţionale şi la finanţarea proiectelor climatice internaţionale şi să investească o treime din bugetul alocat adaptării la schimbările climatice în proiecte legate de apă.
De asemenea, organizaţia a chemat Ministerul britanic de Externe să lanseze o strategie internaţională pentru securitatea apei şi să ia măsuri împotriva crizei apei în toate domeniile politicilor externe.
„Acest studiu vine într-un moment de răscruce, în care ne confruntăm cu reduceri ale fondurilor globale de ajutorare, care pot afecta drepturile umane de bază”, a declarat Tim Wainwright, director executiv al WaterAid UK. „Inundaţiile şi secetele lovesc în fundamentul supravieţuirii oamenilor – apa. Însă dacă dispun de surse stabile de apă, comunităţile se pot reface după dezastre, pot rămâne sănătoase şi pregătite pentru orice ne va aduce viitorul. Dar totul începe cu apa curată”, a adăugat el.
Concluziile acestui studiu arată cât de diferit se pot manifesta schimbările climatice în diferite părţi ale globului, susţine şi profesoara Katerina Michaelides, de la Universitatea din Bristol. „O înţelegere mai profundă şi localizată a pericolelor poate oferi soluţii inteligente în marile oraşe”, a adăugat ea.
sursa – AGERPRES