Investiţie de 27 milioane de lei în secţia de recuperare neuro-psiho-motorie copii din Sanatoriul Techirghiol

Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii a participat miercuri, alături de Vasile Suciu, viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale, la demararea proiectului de investiţii în secţia de recuperare neuro-psiho-motorie copii din cadrul Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Techirghiol.

Proiectul va fi realizat de către Compania Naţională de Investiţii şi va cuprinde reparaţii capitale, lucrări de reconfigurare şi extindere pentru 8 din corpurile de clădiri existente, precum şi reconfigurarea funcţiunilor, extindere şi dotări cu echipamente. Valoarea investiţiei este de aproximativ 27 milioane de lei, a informat un comunicat al MS

În cadrul Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Techirghiol funcţionează singura unitate medicală de recuperare balneologică din România destinată copiilor cu dizabilităţi, unde beneficiază de virtuţile terapeutice de excepţie ale lacului şi nămolului de Techirghiol, de climatoterapie, de helioterapie, hidrotermoterapie, împreună cu alte proceduri de kinetoterapie.

pintea„Ne-am propus ca anul acesta să ne acordăm o atenţie deosebită serviciilor medicale destinate sănătăţii copiilor. Vor urma şi alte investiţii în sistemul sanitar pentru că în 2019, Guvernul României a aprobat un buget istoric pentru  Sănătate, care ne permite să realizăm investiţii în unităţile sanitare prin lucrări de reabilitare şi dotare cu  aparatură medicală”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.

Rezultatele cercetărilor medicale de până acum sunt spectaculoase în recuperarea micilor pacienţi. Copiii trataţi în această unitate sanitară  fac tratamente de lungă durată şi pentru acest motiv sunt şcolarizaţi în regim de învăţământ public cu recunoaşterea perioadelor de instrucţie petrecute. Şederea lor în spaţii comune, personalizarea tratamentelor, dar şi urmărirea efectelor acestora solicită un ambient special, reconfortant, dotări speciale. În prezent, numărul de locuri este redus, iar secţia nu funcţionează la capacitatea aprobată.

  • Ministerul Sănătăţii susţine prioritar investiţiile prin care se vor putea reda în circuit 80 de paturi, care în prezent sunt închise temporar, din totalul de 180 existente.

La finalul investiţiei, prevăzută a se termina în anul 2020, vor fi asigurate toate circuitele medicale şi spaţiile adecvate conform legislaţiei în vigoare, va creşte adresabilitatea prin crearea de condiţii de masă, cazare şi tratament de înaltă calitate, vor fi eficientizate activităţile prin soluţii tehnice inovative care vor duce la diminuarea costurilor.

Anul acesta, Techirghiol marchează 120 de ani de balneologie românească, cu o vizibilă recunoaştere naţională şi internaţională, ocupând de mai mulţi ani primul loc printre staţiunile de profil din ţară.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare