Investiții în creștere cu aproape 30% în sectorul poștal din România în 2022

Actorii din piaţa serviciilor poştale au investit 360 milioane lei în 2022, adică 8% din veniturile anuale. Susținerea traficului de colete a fost principalul determinant al investițiilor, materializate de altfel prin creșterea cu aproape 80% a numărului de sisteme automate, până la aproape 4.500. Veniturile totale din servicii poștale au depășit 4,6 miliarde lei (+11%), 81% provenind din traficul de colete.

Statistici cheie despre piața serviciilor poștale din România în 2022

Colete şi pachete mici:

Traficul de colete și pachete mici a crescut în 2022 cu 6%, până la 232 milioane trimiteri, adică 12 colete/locuitor. Creșterea mai mică a traficului comparativ cu anii precedenți a fost compensată de accelerarea creșterii veniturilor din colete (+13%), până la 3,8 miliarde lei.

  • Venitul mediu per colet a fost de peste 16 lei (13 lei în cazul coletelor interne)
  • Numărul de furnizori care fac livrări prin sisteme automate (easybox, pachetomat etc.) a ajuns la 10, astfel că 1 din 7 colete interne a fost livrat prin intermediul acestora
  • Aproape 9 din 10 colete interne au fost livrate în 1 zi de la intrarea în reţeaua poştală, media fiind de 1,2 zile
  • Coletele internaționale au generat venituri de 1 miliard de lei
  • În funcţie de numărul de colete, primii 3 furnizori sunt Delivery Solutions – Sameday (28%), Fan Courier (26%) şi Cargus (13%)

Corespondenţă şi imprimate:

  • Veniturile au crescut cu 7% (ajungând la aproape 0,8 miliarde lei), deşi traficul a scăzut cu 9% (303 milioane trimiteri)
    • venitul mediu per trimitere a crescut la 2,6 lei (+17%)
  • În medie, trimiterile interne de corespondenţă şi imprimate au fost livrate în 2,7 zile
  • În funcţie de numărul de trimiteri, cei mai importanţi furnizori sunt CN Poşta Română (52%) şi Pink Post (41%)

Reclamații:

  • 15 reclamații la fiecare 10.000 de trimiteri, în 2022
  • Numărul reclamațiilor întemeiate a crescut cu 12% în 2022 (aproape 130 mii), pentru două treimi din acestea fiind acordate despăgubiri
  • Valoarea medie a unei despăgubiri a scăzut cu 8%, până la 202 lei

Numărul de angajați:

  • în scădere cu 4% în ansamblul sectorului, în condițiile reducerii cu peste 1.000 de angajați a personalului CN Poșta Română
  • În medie, un angajat din domeniul poştal a generat venituri poștale anuale de 127 mii lei, în creștere cu 12% față de 2021

Informaţii din studii de piaţă

  • Calitatea serviciilor, tarifele practicate şi siguranţa trimiterii au fost principalele criterii pentru alegerea furnizorului de către persoanele fizice care au expediat colete
  • Peste jumătate dintre respondenţi au realizat de mai multe ori pe lună achiziții online: 12% o dată pe săptămână sau chiar mai des, iar 43% de câteva ori pe lună
  • Peste jumătate dintre respondenți (56%) au utilizat sistemele automate în ultimele 12 luni:
    • 1 din 5 respondenţi le-ar utiliza, însă acestea nu există în zona în care locuiesc
  • Trei sferturi dintre respondenţi ar fi de acord ca livrarea să se efectueze mai lent (cu 1-3 zile), dar să plătească mai puţin pentru livrare

Raportul integral privind piața serviciilor poștale din România în anul 2022 poate fi consultat aici.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare