Ioana Bran: Colegii din opoziție au venit să ceară schimbarea guvernului cu un text agresiv

Fostul ministru al Sportului și Tineretului, deputatul PSD Ioana Bran, a scris, pe Facebook, că demersul Opoziției în Parlament a eșuat și că Guvernul se bucură de încrederea Parlamentului. Social-democrata a punctat ca Opoziția a venit să ceara schimbarea Guvenului cu un text agresiv, fără nicio propunere de program.

“Așa cum era de așteptat, moțiunea de cenzură a opoziției nu a trecut! Guvernul se bucură de încrederea Parlamentului și are susținerea acestui for. Jocul democratic a fost pe deplin respectat. Am doar o singură observație: colegii din opoziție au venit să ceară schimbarea guvernului cu un text agresiv, dar fără nicio propunere de program. Mai mult, au continuat să atace guvernarea într-o manieră pe care o speram depășită. Ura gratuită și amenințările nu pot genera bunăstare și pace socială!

Dar dacă bătălia politică poate duce din când în când la excese verbale, responsabilitatea politică presupune seriozitate și multă muncă. Guvernul a muncit mult și a făcut foarte multe lucruri bune pentru români. Rezultatele sunt cunoscute și au fost recunoscute inclusiv de instituțiile europene. În timpul acestei guvernări, în România au fost create 627.000 de locuri de muncă. Au crescut salariile medicilor și ale angajaților din sistemul de sănătate, dar a crescut și salariul muncitorilor din construcții, și salariul minim pe economie. Au crescut alocațiile pentru copii și pensiile vârstnicilor. Subvențiile pentru fermieri au fost acordate la timp, iar agricultura a crescut. Absorbția fondurilor europene pe 2018 a fost de 26%. În 2016, absorbția a fost ZERO, nu știu dacă mai țineți minte!”, se arată pe pagina de Facebook a Ioanei Bran.

Fostul ministru al Sportului a punctat ca atât Parlamentul, cât și Guvernul au responsabilitatea de a munci în interesul românilor.

“Exemplele pot continua. Da, mai sunt multe de făcut pentru români și pentru România! Și fiecare dintre noi, cei aflați în Parlament sau în Guvern avem responsabilitatea de a munci în acest sens.

Ca parlamentar și om politic, îmi doresc mult mai multă unitate și coeziune în interesul celor care ne-au trimis aici, în Parlament, cu treabă, nu ca să ne pierdem timpul în dispute urâte!”, se mai arată în sursa precizată.

Ioana Bran a conchis ca face parte dintr-o echipa care își dorește să facă din România un stat al justiției sociale.

“În ceea ce mă privește, voi rămâne un om de stânga. Social-democrația modernă presupune un echilibru între ceea ce înseamnă dezvoltare economică și grijă față de oameni. Ne uităm și suntem parte a procesului de globalizare, dar, din punctul meu de vedere, globalizarea se oprește atunci când oamenii suferă.

Fac parte dintr-o echipă care își dorește ca România să devină un stat al justiției sociale. Un stat în care egalitatea de șanse să nu fie o expresie goală de conținut. Un stat al bunăstării în care nimeni să nu rămână în urmă sau să fie abandonat. Și voi continua să muncesc pentru a îndeplini această dorință!”, a conchis Ioana Bran.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare