Ioana Bran, despre europarlamentarii PNL: Liberalii sunt foarte puțin preocupați de viața românilor

Deputatul PSD Ioana Bran a declarat, marţi, la un an de la ultimele alegeri pentru Parlamentul European, că liberalii care au ajuns în P.E. sunt „foarte puțin preocupați de viața românilor”, afirmând că PNL a câştigat acele alegeri şi apoi alegerile prezidenţiale, ceea ce a dus la instalarea „ilegitimă” a Cabinetului Orban.

„Astăzi se împlinește un an de la ultimele alegeri europarlamentare. PNL a câștigat acele alegeri și a trimis în Parlamentul Europei 10 reprezentanți ai săi. Acele alegeri, urmate de cele prezidențiale, au creat premisele pentru o moțiune de cenzură care a dus la instalarea cabinetului Orban. Un cabinet nelegitimat prin vot direct, așa cum ar fi fost normal. Un guvern care se bâlbâie în fiecare zi și care nu are susținerea Parlamentului, în ciuda agresivității sale la adresa PSD. Și în ciuda partizanatului neconstituțional și la fel de agresiv al președintelui țării, cel care ar trebui să echilibreze lucrurile”, a scris Ioana Bran, pe Facebook.

Ioana Bran a trecut în revistă activitatea liberalilor trimişi de PNL la Bruxelles.

„Ce au făcut însă acești 10 europarlamentari ai PNL într-un an? Ce au lucrat în favoarea României? O simplă căutare pe site-ul www.europarl.europa.eu, la capitolul activități ale europarlamentarilor ne arată că politicienii PNL (PDL) nu au nicio preocupare în acest sens. Dl Mircea Hava, de exemplu, a susținut, alături de europarlamentari din alte țări, două propuneri de rezoluții care privesc Nigeria și Burundi. A ridicat, tot alături de alții, problema crizei apei din Bulgaria. A avut trei intervenții în plen legate de Cadrul Financiar Multianual și de Bugetul UE. Și dnii Dan Motreanu și Daniel Buda au ridicat mâna și au susținut proiecte comune ale popularilor europeni. Chiar și dl Rareș Bogdan, mereu prezent în dezbaterile televizate din țară, nu a făcut în Parlamentul Europei altceva decât să susțină proiecte comune. Doar dna Adina Vălean este mai prezentă decât ceilalți, dar este comisar european, iar această funcție o obligă la mai multă activitate”, a scris deputatul PSD.

Social – democrata a subliniat că deşi activitatea P.E. este complexă, europarlamentarii reprezintă acolo România.

„Din păcate, așa cum se întâmplă și la București, liberalii de la Bruxelles și Strasbourg sunt foarte puțin preocupați de viața românilor. Eu am menționat în această postare doar câțiva. Mă întreb dacă îi știe cineva pe toți cei 10?”, a conchis Ioana Bran.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare