Ioana Bran: Iohannis doar atât știe – să dezbine

Fostul ministru al Tineretului și Sportului, Ioana Bran, a făcut o scurtă analiză a discursurilor liderilor politici făcute cu ocazia ședinței solemne din Parlament pentru 15 ani de la integrarea României la NATO.

“Parlamentul României a găzduit azi ședința solemnă prilejuită de împlinirea a 15 ani de la aderarea României la NATO și 70 de ani de la înființarea acestei alianțe.

NATO este cea mai importantă, puternică și complexă alianță militară, iar faptul că România este membră a alianței este o garanție a faptului că suntem în siguranță. Totodată, NATO este un garant al democrației și un spațiu al libertății, iar locul României este în această structură” a scris fostul ministru al Tineretului și Sportului, Ioana Bran, pe Facebook.

Ioana Bran a prezentat măsurile luate de PSD din momentul aderării la NATO.

Ioana Bran Ziua Armatei“De trei ani, România alocă 2% din PIB pentru cheltuieli militare. De trei ani, aceste 2 procente înseamnă tot mai mult, o dată cu creșterea valorii PIB-ului țării noastre. De asemenea, România este un stat matur și implicat, iar sacrificiul soldaților noștri în teatrele de operație în care suntem prezenți printre aliați dovedește că suntem parteneri de încredere. Respect eroilor noștri!” , a punctat Bran.

Fostul ministru a făcut și o analiza a discursurilor din Parlament.

“În discursurile lor, atât premierul României, Viorica Dăncilă, cât și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, au amintit și rolul important jucat de Adrian Năstase, primul-ministru al României în momentul aderării noastre la NATO. La finalul reuniunii, am adoptat o declarație comună prin care reiterăm respectul nostru pentru valorile NATO și faptul că vom continua să lucrăm pentru întărirea alianței.

Din păcate, președintele Klaus Iohannis a părut că ia parte la o dezbatere politică. Aflat în campanie electorală, acesta a rostit un discurs încărcat de atacuri politice. Iohannis doar atât știe: să dezbine!”, a conchis social-democrata.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare