Fostul ministru al Sportului, deputatul PSD Ioana Bran, a scris, pe Facebook, că prin decizia CCR privind existența unui conflict între Guvern și Presedintie s-a dovedit încă odata că șeful statului este preocupat doar de campania electorală.
“Astăzi s-a dovedit încă o dată că președintele Klaus Iohannis este preocupat doar de campania electorală și Constituția nu îi este familiară sau preferă să nu țină cont de ea…
Dl Iohannis și-a făcut un obicei păgubos din a bloca Guvernul, chiar dacă asta înseamnă încălcarea Constituției în mod repetat.
Judecătorii Curții Constituționale au decis că președintele a încălcat Constituția și trebuie să emită DE ÎNDATĂ decretele de revocare a miniștrilor solicitate de primul-ministru, precum și decretele de desemnare a miniștrilor interimari propuși”, a scris Ioana Bran pe Facebook.
Sicial-democratul a punctat că Executivul Dăncilă nu se teme se vot în Parlament.
“Sper ca domnul Iohannis să renunțe la abuzuri și la obsesia propriului brand de candidat și să lase Guvernul să lucreze pentru români.
Guvernul va veni în fața Parlamentului. PSD nu se teme de acest vot!”, a conchis Bran.