Fostul ministru al Tineretului și Sportului, Ioana Bran, a explicat, pe Facebook, procedura prin care bugetul de stat pe 2019 a trecut de votul parlamentarilor asta după ce Klaus Iohannis a atacat bugetul la CCR și apoi l-a retrimis în Parlament pentru reexaminare.
“Bugetul României pe anul 2019 a fost aprobat din nou astăzi în Parlament fără nicio modificare față de forma inițială. Mai întâi, am votat în comisiile de specialitate reunite ale celor două camere ale Parlamentului. Apoi, am votat în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului.
Legea bugetului de stat pe anul 2019 a fost aprobată cu 245 voturi „pentru”, 115 voturi „împotrivă” și două abțineri.
Deși Curtea Constituțională a României a respins sesizarea președintelui Klaus Iohannis legată de Legea bugetului, procedura de aprobare a legii a trebuit reluată. Am parcurs din nou toate etapele procedurale și legale.
Vă reamintesc că președintele Iohannis a sesizat CCR la 22 februarie, iar la 6 martie sesizarea a fost respinsă. Acum președintele are la dispoziție 10 zile pentru a promulga legea. Sper să o facă însă mai repede. A fost destul cât a tras de timp și a blocat România doar pentru că domnia-sa a intrat prematur în campania pentru un nou mandat”, a scris pe Facebook fostul ministru al Tineretului și Sportului.