Ioana Ramona Bruynseels (AUR) a declarat luni că respectă alegerea oamenilor și le mulțumește tuturor celor care, indiferent că au fost sunați, descurajați, nu au renunțat la a-i acorda încrederea lor.
- ”Respect alegerea oamenilor și le mulțumesc tuturor celor care, indiferent că au fost sunați, descurajați, nu au renunțat la a-mi acorda încrederea lor. Știu că ura față de Clotilde a dus la polarizarea votului și că mulți oameni au dat votul util doar pentru a scăpa sectorul de ea. Nu sunt supărată, îi înțeleg.
Am dus o campanie curată, frumoasă, cu o echipă de aproximativ 15 oameni dedicați și muncitori, voluntari, cărora le mulțumesc din suflet. Cei mai mulți dintre ei au învățat ce înseamnă campania doar cu această ocazie și chiar au făcut eforturi inumane.
Lupta a fost însă inegală, am trecut prin foarte multe șocuri, trădări, dezamăgiri. Sub justificarea că “politica e o curvă”, cei care nu au caracter mint, înșeală, te vând fără scrupule, te abandonează, uită ce au promis.
Dar, dincolo de toate, miile de oameni cu care am vorbit, care m-au strâns în brațe și m-au primit cu entuziasm sunt adânc înscriși în inima mea. Am să revin la ei după ce ne liniștim
Da, politica în țara noastră este “o curvă”, dar noi toți ar trebui să ne dorim să o schimbăm si să o facem ceea ce ea ar trebui să fie: serviciu public pentru oameni și țară.
Eu, Ramona Ioana, pentru asta lupt.
Acum însă, mă întorc acolo unde îmi e locul: lângă ce am eu mai prețios, familia mea, complet neglijată în ultimele luni pentru un vis care cred că, din păcate, e încă prea timpuriu pentru țara noastră”, a spus Ioana Ramona Bruynseels.