Candidata AUR la Primăria Sectorului 1, Ioana Ramona Bruynseels afirmă că seniorii noștri nu au fost niciodată o prioritate pentru administrațiile trecute! Au fost neglijați, uitați, umiliți! Vin în fața seniorilor din Sectorul 1 cu un program creat special pentru ei, care să le îmbunătățească viață și să le asigure un trai demn și activ în comunitatea noastră, anunță aceasta.
- ”Seniorii noștri nu au fost niciodată o prioritate pentru administrațiile trecute! Au fost neglijați, uitați, umiliți! După o viață întreagă de muncă, la bătrânețe, au avut de îndurat și lipsa de respect a celor pe care i-au ales!
Un nou început pentru seniorii din Sectorul 1! Vin în fața seniorilor din Sectorul 1 cu un program creat special pentru ei, care să le îmbunătățească viață și să le asigure un trai demn și activ în comunitatea noastră!
Înființăm centre de asistență și recuperare și punem bazele unor rețele de sprijin, formate din voluntari, care să îi asiste atunci când au nevoie. Dezvoltăm programe de îngrijire la domiciliu, care să ofere persoanelor vârstnice servicii de asistență medicală, psihologică și socială.
Organizăm evenimente și activități dedicate seniorilor, pentru a-i ajuta să rămână activi și implicați în viața comunității. Oferim acces gratuit la evenimente culturale și vom susține proiectele culturale independente, pentru a încuraja participarea activă a seniorilor la viața culturală a comunității.
Creăm restaurante special concepute pentru ei, cu prețuri subvenționate de Primăria Sectorului 1 și cu meniuri adaptate nevoilor lor, concepute în mod special de nutriționiști.
Îmi doresc ca seniorii din Sectorul 1 să nu se mai simtă niciodată abandonați! Ușa mea le va fi mereu deschisă, îi voi asculta, le voi afla grijile și, împreună, vom găsi soluțiile pentru un trai demn și împlinit”, spune candidata AUR.
CMF-21240330