Ioana Ramona Bruynseels (AUR): Solicit suplimentarea indemnizației pentru fiecare dintre reprezentanții în secțiile de vot, președinți de secții de votare și reprezentanți în Birourile Electorale

Ioana Ramona Bruynseels anunță că solicită suplimentarea indemnizației pentru fiecare dintre reprezentanții în secțiile de vot, președinți de secții de votare și reprezentanți în Birourile Electorale, ținând cont de importanța implicării civice a cetățenilor și de actuala lipsă de încredere în procesul electoral din România, de lipsa intenției reprezentanților din multe secții de vot din Sectorul 1 de a se mai implica în următoarele runde de alegeri. 
  • ”Domnului Marcel Ciolacu, Domnului Nicolae Ionel Ciucă, Domnului ToniGreblă și Autoritatea Electorală Permanentă,

Tinând cont de importanța implicării civice a cetățenilor și de actuala lipsă de încredere în procesul electoral din România, de lipsa intenției reprezentanților din multe secții de vot din Sectorul 1 de a se mai implica în următoarele runde de alegeri,

Prin prezenta, Solicit suplimentarea indemnizației pentru fiecare dintre reprezentanții în secțiile de vot, președinți de secții de votare și reprezentanți în Birourile Electorale, în scopul retribuirii muncii prelungite prestate de cei de mai sus și al compensării condițiilor absolut inumane în care cei mai mulți dintre aceștia și-au desfășurat activitatea.

Menționez că multe dintre spațiile alocate desfașurarii procesului electoral au fost neventilate, fără aer condiționat, cu mult subdimensionate față de numărul de persoane ce urmau să fie cuprinse pe parcursul zilelor dedicate alegerilor din 9 iunie.

Menționez că nu au fost oferite condiții de minimă decență în etapa validării proceselor verbale și a transportului sacilor de la secții la birourile electorale, ceea ce a condus la multiple incidente medicale, la extenuarea celor implicați, la lipsa de la locul de muncă, de la examenele din sesiunea de la facultate.

Tinând cont de cele de mai sus, fac un apel la domniile voastre să acceptați prezenta propunere și să acționați în scopul suplimentării corecte a indemnizației cuvenite tuturor celor implicați în procesul electoral din Sectorul 1 si nu numai.

Trag un semnal de alarmă că majoritatea celor ținuți în așteptare pentru mai mult de 40 de ore, în soare, fără apă și mâncare precum si multi dintre reprezentanții în secțiile de votare, au declarat că nu mai intenționează să se implice în următoarele procese electorale, aspect care va avea un impact negativ major asupra organizării următoarelor runde de alegeri care va fi resimțit de noi toți.

În speranța că veți lua măsurile cuvenite în sensul celor de mai sus și că veți demonstra empatia și grija pe care oamenii le așteaptă, la cererea Dvs, vă pun la dispoziție toate detaliile aflate în susținerea acestei solicitări”, spune Ioana Ramona Bruynseels.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare