Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea privind donarea unui sistem de rachete sol-aer Patriot către terţi, scrie cotidianul.ro.
Legea privind completarea art. 1 din Legea nr. 222/2017 pentru realizarea „Capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol”, aferentă programului de înzestrare esenţial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”, a fost adoptată decizional de Camera Deputaţilor în 3 septembrie.
Actul normativ are ca obiect de reglementare aprobarea efectuării unui act de donaţie pentru un sistem de rachete sol-aer Patriot, în configuraţia convenită cu partenerul american.
De asemenea, potrivit legii, „se abilitează Guvernul României să întreprindă demersurile necesare, pentru reconstituirea capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol, aferentă programului de înzestrare esenţial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”, prin atribuirea Guvernului Statelor Unite ale Americii a contractelor de stat tip Letter of Offer and Acceptance – (LOA) specifice Programului Foreign Military Sales – (FMS) pentru achiziţionarea a 1 (unu) sistem de rachete sol-aer Patriot configuraţia 3+, respectiv a echipamentelor majore, mijloacelor de transport, materialelor, pieselor, echipamentelor de mentenanţă, pachetului de suport logistic iniţial şi a serviciului de instruire, echipamentelor criptografice şi cu regim special”.
Totodată, Ministerul Apărării Naţionale este abilitat să asigure sumele necesare achitării taxelor şi comisioanelor aferente reconstituirii capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol.