Președintele Klaus Iohannis a declarat că drapelul ne reaminteşte, în mod simbolic, de valorile fundamentale ale naţiunii noastre, afirmând că, astăzi, privim cu mândrie la Drapelul Naţional şi reflectăm cu recunoştinţă la istoria pe care o poartă cu sine.
”26 iunie, Ziua Drapelului Naţional, are o însemnătate deosebită pentru România şi ne oferă prilejul de a ne manifesta respectul faţă de unul dintre simbolurile fundamentale ale identităţii şi unităţii naţionale. Tricolorul reprezintă un liant puternic între prezent, trecut şi viitor, iar arborarea drapelului nostru la ceremoniile care marchează evenimente istorice şi la competiţiile sportive naşte, în inimile românilor, sentimentul profund de apartenenţă la ţară şi neam. Aducem un pios omagiu tuturor înaintaşilor noştri, eroi care au luptat şi s-au jertfit pentru o ţară independentă, suverană, unitară şi indivizibilă. Drapelul ne reaminteşte, în mod simbolic, de valorile fundamentale ale naţiunii noastre, afirmate, promovate şi protejate cu consecvenţă de către românii din ţară şi de pretutindeni”, a transmis Klaus Iohannis cu prilejul Zilei Drapelului Naţional.
Președintele a afirmat că România este un stat modern, guvernat de principii democratice, parte a marii familii euroatlantice.
„Consolidarea profilului ţării noastre în NATO şi în Uniunea Europeană, precum şi în cadrul Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii constituie priorităţile strategice ale politicii externe şi de securitate ale ţării noastre. Astăzi, privim cu mândrie la Drapelul Naţional şi reflectăm cu recunoştinţă la istoria pe care o poartă cu sine! La mulţi ani, România! La mulţi ani Tricolorului nostru!”, a transmis Klaus Iohannis.