Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, în cadrul ședinței plenare a Coaliției pentru Dezvoltarea României, că vrea să-i adreseze acesteia o provocare similară ca cea pe care a lansat-o partidelor politice privind pactul pentru România Europeană.
„Am invitat recent partidele politice să semneze un pact pentru România europeană. Doresc să adresez și Coaliției pentru Dezvoltarea României o provocare similară. Dezbateți deschis și formulați soluții concrete de îmbunătățire a cadrului de guvernanță publică.
- Nu mai putem permite accidente administrative de tipul ordonanțelor de urgență care, lansate peste noapte, bulversează economia și societatea.
Vă invit să căutăm împreună soluțiile menite să ofere credibilitate și încredere, care să transforme dialogul social dintr-un exercițiu formal, adesea în favoarea guvernanților, într-un mijloc real de creștere a calității guvernării în România”, a declarat Iohannis.