Iohannis: Anul acesta sărbătorim 1 Iunie în condiții neobișnuite, întrucât trebuie să facem față cu toții, de la mic la mare, luptei cu virusul

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis luni un mesaj cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului în care a spus că anul acesta sărbătorim 1 Iunie în condiții neobișnuite, întrucât trebuie să facem față cu toții, de la mic la mare, luptei cu virusul care ne poate pune sănătatea în pericol.

„Știu cât de greu v-a fost în aceste luni, departe de colegi, de prieteni, de activitățile pe care le făceați zilnic cu plăcere. Ați făcut eforturi extraordinare și v-ați adaptat școlii online, înțelegând astfel că educația rămâne la fel de importantă în tot acest timp.

  • Vă mulțumesc pentru că ați fost înțelegători și că i-ați protejat pe cei dragi, pe părinți și mai ales pe bunici, care sunt cei mai vulnerabili în fața bolii.

 

  • Celor care veți susține în curând examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat, vă doresc mult succes! Anul acesta, condițiile în care se vor desfășura examenele sunt diferite, dar sunt convins că vă veți descurca foarte bine!

Am încredere că aceste încercări vă vor face mai puternici și că nu veți lăsa nimic să stea în calea ambițiilor voastre. Prin respectarea regulilor sanitare, fiți aliații mei în această luptă împotriva virusului și vă asigur că împreună vom depăși cu bine această perioadă!

La mulți ani cu multe bucurii!”, a spus Iohannis.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare