Preşedintele Klaus Iohannis a făcut marţi un apel , în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, pentru consolidarea proiectului european.
„Pledez ferm pentru unitate, coeziune, solidaritate şi pentru calea europeană comună în eforturile de consolidare a proiectului european, cheia centrală a demersurilor noastre trebuie să rămână unitatea. Pentru România, acest principiu reprezintă însăşi esenţa proiectului european care i-a dat acestuia capacitatea de a face faţă provocărilor multiple cu care Uniunea s-a confruntat până în prezent”, a declarat Iohannis într-un discurs susţinut în plenul PE.
El a adăugat că valorile europene trebuie mereu redescoperite, reapreciate şi repuse în valoare, în timp ce Uniunea Europeană este un proiect evolutiv.
„ O Uniune puternică nu trebuie să fie realizată în detrimentul unităţii. Avem nevoie de o Uniune incluzivă, care nu lasă în urmă niciun stat şi niciun cetăţean european. (…) Eu sper ca viitorul nostru împreună ne va arăta, de asemenea, că Europa are o singură inimă. O inimă care bate prin noi toţi, care ne uneşte, de la est la vest şi de la nord la sud, care face ca cetăţenii noştri să se identifice şi să se definească în mod natural ca europeni”, a spus Iohannis.
Preşedintele a anunţat că aderarea României la zona euro cât mai curând posibil este un obiectiv naţional fundamental.
Iohannis a mai spus că nu va renunţa să apere statul de drept.
„În decembrie 1989, noi, românii, am decis că nu mai suportăm dictatura comunistă şi am înlăturat-o. De atunci construim o democraţie pe care noi, românii, ne-o dorim bazată pe ceea ce se numeşte valori democratice europene, valorile UE. În aceşti aproape 30 de ani, România s-a schimbat, s-a schimbat profund. Suntem o ţară din estul Europei care în continuare crede în democraţia de tip european. (…) România este un stat de drept, este un stat democratic.
În România există o dezbatere politică şi în România există o democraţie foarte vie. Nu vreau să intru în detalii ale dezbaterii interne din România, dar pot să vă asigur că eu sunt hotărât să rămân implicat pentru a garanta românilor păstrarea valorilor democratice, regulilor şi principiilor unui stat de drept şi continuarea unei lupte foarte dure, grele, dar drepte a luptei împotriva corupţiei”, a arătat preşedintele.