Președintele Klaus Iohannis a transmis sâmbătă un mesaj cu prilejul Zilei Culturii Naționale în care a spus că celebrarea culturii noastre exprimă în mod simbolic importanța ei în istoria modernă a României, rolul său fundamental în făurirea unității naționale, ca și în edificarea României europene de astăzi.
„15 ianuarie este, înainte de toate, expresia cinstirii peste ani a poetului nostru național, Mihai Eminescu, și dovada prețuirii operei sale.
Ziua Culturii ne oferă în același timp prilejul de a ne exprima prețuirea pentru artiști, respectul pentru creatori, aprecierea pentru eforturile sectorului cultural și creativ, a cărui activitate face ca publicul să se poată bucura de bogăția expresiilor diversității noastre culturale.
Performanțele deosebite care au marcat anul trecut muzica, teatrul, patrimoniul, filmul, artele plastice ori literatura nu ne împiedică să vedem urmele adânci și dureroase lăsate în mediul cultural românesc de pandemia de COVID-19. Ne dorim ca acest nou an, 2022, să ne aducă mai aproape de normalitate, inclusiv în domeniul culturii și patrimoniului.
- Pandemia a afectat puternic relația creatorilor cu publicul. Activitatea operatorilor culturali și a multor artiști independenți a fost redusă dramatic din cauza situației epidemiologice dificile și a măsurilor adoptate pentru a limita infectarea cu virusul SARS-CoV-2.
- În contextul în care pandemia va continua, este necesară o abordare mai complexă a sprijinului statului în ceea ce privește sectorul cultural, care să pună accentul pe sporirea rezilienței domeniului creativ.
Este imperativă utilizarea eficientă a tuturor resurselor, și a celor de la bugetul național, dar și a fondurilor europene, inclusiv cele existente prin Planul Național de Redresare și Reziliență, care oferă, în parte, soluții pentru ca sectorul cultural și creativ să-și păstreze și chiar să-și dezvolte potențialul economic și relevanța socială.
În egală măsură, este nevoie de o strategie culturală cuprinzătoare și de un cod al patrimoniului, la fel cum este așteptată şi o valorificare a activității mediului artistic independent în cadrul general al sistemului cultural.
- Tot în acest an celebrăm și 15 ani de apartenență la Uniunea Europeană. Una dintre cele mai trainice legături ale României cu valorile familiei europene de care aparținem este construită de domeniul cultural!
- Izvor al drepturilor și libertăților de care se bucură cetățenii europeni, cultura contribuie la consolidarea proiectului european, iar acțiunea sa în promovarea coeziunii sociale, a înțelegerii, a respectului reciproc și a toleranței este apreciată și trebuie susținută în continuare. Identitatea și diversitatea culturală, ca și libertatea de conștiință și gândire sunt valorile și resursele cu care ne construim viitorul.
Urez „La mulți ani!” tuturor celor care, pe această temelie, ridică România visată de înaintașii noștri! La mulți ani culturii române!”, a transmis Iohannis.