Iohannis, de Ziua Imnului Naţional: Versurile lui Andrei Mureşanu au căpătat în timp o încărcătură emoţională aparte şi au insuflat demnitate

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi un mesaj cu ocazia Zilei Imnului Naţional.

„Sărbătorim astăzi, 29 iulie, Ziua Imnului Naţional, moment cu puternice semnificaţii pentru toţi românii.

Imnul Naţional al României – „Deşteaptă-te române!” – este unul dintre simbolurile care definesc tradiţia, istoria şi credinţele naţiunii noastre şi reprezintă o expresie a redeşteptării naţionale, a mândriei şi a patriotismului, a libertăţii şi a unităţii neamului românesc.

Versurile lui Andrei Mureşanu au căpătat în timp o încărcătură emoţională aparte şi au insuflat demnitate, patriotism şi curaj unor întregi generaţii în ultimii 173 de ani.

Poporul român s-a identificat cu strigătul de luptă „Acum ori niciodată” în momente de răscruce din istoria noastră, precum manifestările de exprimare a identităţii naţionale a românilor de pretutindeni, care au culminat cu Unirea de la 1859, Războiul de Independenţă, Marea Unire de la 1918, cele două conflagraţii mondiale şi revolta anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987.

Intonarea sa spontană în timpul Revoluţiei Române din decembrie 1989 a readus în actualitate mesajul peren al acestui vechi cântec al tuturor românilor, de unitate şi libertate, şi a fundamentat decizia de instituire a acestuia drept Imn Naţional al României.

Este datoria noastră să-i onorăm pe toţi înaintaşii care s-au sacrificat pentru realizarea unităţii şi păstrarea identităţii şi demnităţii naţionale şi să cinstim cu onoare Imnul, expresie a celor mai pure sentimente patriotice ale poporului român.

Dragi români, să rămânem uniţi în jurul simbolurilor naţionale şi să transmitem generaţiilor viitoare înaltele idealuri ale neamului românesc, aşa cum sunt surprinse în ‘Deşteaptă-te române!'”, a transmis Iohannis.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare