Președintele Iohannis spune că Guvernul României ar trebui să se gândească dacă nu cumva este autorul moral al acestei tragedii de la Caracal.
„În aceste zile am comunicat constant cu autoritățile implicate și responsabile. Instituții ale statului român nu au reușit de această dată să își facă datoria, aceea de a proteja dreptul fundamental la viață. Este o realitate sumbră care, din nefericire, nu mai poate fi schimbată. Cei responsabili vor trebui aspru sancționați. De la Interne, de la STS, din toate instituțiile care vor fi găsite vinovate de aceste tragedii. Dar pedepsele, oricât de severe și binemeritate ar fi, nu aduc viețile pierdute înapoi. Ce este însă obligatoriu să facem este să identificăm toate mijloacele pentru a preveni repetarea unor astfel de tragedii.
- Nu mă voi pronunța pe detaliile acestui caz până la finalizarea anchetei și a rapoartelor pe care le vom discuta, în mod foarte serios, în CSAT. În mod normal, însă, nu ar fi trebuit să ajungem să discutăm un asemenea caz în CSAT. Și resping abordarea politicianistă propusă de Guvernul României, care ar trebui să se gândească dacă nu cumva este autorul moral al acestei tragedii”, a declarat Iohannis.
„Călcarea în picioare a legilor justiției, a codurilor, a instituțiilor responsabile de siguranța cetățeanului a fost și este una dintre liniile directoare ale acestei majorități parlamentare. Am auzit apelurile doamnei premier de a nu politiza această situație. Ar fi un îndemn onest doar dacă ar veni de la oameni onești, care caută deschis și sincer soluții pentru rezolvarea situației. Atunci când vine de la cei care au masacrat legi, au dat afară oameni competenți pentru a-și numi apropiații în funcții, au scăzut pedepsele unor infractori și au vrut să își subordoneze politic toată justiția pentru a scăpa de răspundere, atunci când acești oameni vorbesc despre referendumuri legate de justiție, atunci când fac apeluri ca și când nu au avut nicio legătură cu această temă, ei nu mai au nicio credibilitate, iar îndemnurile lor nu au nicio valoare! Politizarea Ministerului Afacerilor Interne este, din păcate, o realitate în România anului 2019!
- Există soluții. La CSAT voi cere Prim-ministrului, Ministrului Justiției și Ministrului de Interne să identifice soluții concrete, inclusiv dacă se impune, de modificare a legilor și a procedurilor. În urma repetatelor intervenții asupra legislației penale și procesuale penale, precum și în contextul ultimelor acțiuni ale noilor instrumente inventate de PSD, s-a ajuns în situația în care cooperarea dintre polițiști și procurori se face deficitar, iar cel care suferă este cetățeanul român. Dacă autoritățile nu au instrumente legale clare pentru combaterea eficientă a criminalității, acest lucru trebuie rezolvat rapid! Aceasta nu scuză și nici nu justifică însă atitudinea celor implicați!
Legislația penală trebuie modificată în interesul apărării drepturilor fundamentale și nu al apărării infractorilor. Voi cere Ministrului Justiției să analizeze de urgență în ce măsură se impun modificări ale legislației penale în privința percheziției, a procedurilor de acțiune atunci când viața sau integritatea fizică a unui cetățean este în pericol. De asemenea, se impune o analiză a legislației sub aspectul competenței materiale a parchetelor pentru infracțiunile de răpire și omor cu victime multiple.
- Voi cere, de asemenea, în CSAT, Ministrului Justiției să analizeze în ce măsură se impune modificarea competenței materiale a DIICOT după modelul competenței materiale a unor instituții occidentale, care instrumentează inclusiv toate cazurile de infracțiuni grave îndreptate împotriva persoanelor, precum răpiri sau omoruri cu victime multiple, întrucât, la acest moment, DIICOT anchetează doar omorurile comise de un grup organizat, nu și fapte precum crime de acest tip, care prezintă o gravitate la fel de mare.
Cer Guvernului să ia măsuri acum, pentru că are pârghii, dacă mai are o minimă decență. Și le mai cer ceva celor de la PSD și ALDE – abrogarea modificărilor legislative aduse în ultimii doi ani legilor justiției și codurilor penale. Este un pas obligatoriu – pe care nu îl mai cerem doar noi, Comisia de la Veneția și toate vocile competente din sistemul de justiție. Îl cer și românii, afectați de efectele cumplite ale incompetenței și corupției PSD.
Dacă nu o va face acest guvern, vă promit că voi strânge o nouă majoritate, după alegeri, care va face asta. Și care nu se va opri la acest lucru, ci se va ocupa de întărirea statului, pentru ca drepturile românilor să poată fi protejate și garantate cu adevărat. Românii cinstiți muncesc din greu, plătesc taxe multe, și așteaptă să fie respectați și protejați la ei acasă, așa cum este protejat și respectat orice cetățean european. Statul român poate face asta dacă este eliberat de incompetență, de clientelism, de corupție și de aroganță!”, a mai spus Iohannis.