Iohannis: Eu cred că o nouă lege a pensiilor ar fi utilă

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că vede utolă o noup lege a pensiilor, aceasta putând rezolva, în opinia sa, inechităţile din actuala legislaţie.

„Eu cred că o nouă lege a pensiilor ar fi utilă în condiţiile în care foarte mulţi şi pensionari, şi conducători de instituţii publice semnalează inegalităţi şi inechităţi în actuala lege a pensiilor, dar asta este o chestiune care nu se rezolvă nici într-o lună, nici în două. Sunt convins că Guvernul Orban va face o analiză serioasă, atentă, a chestiunilor şi în măsura în care va fi nevoie de o nouă lege se va discuta la momentul potrivit. (…) Solicitarea mea pentru Guvernul Orban a fost să vină cu un proiect de buget care acoperă necesarul pe anul viitor şi, evident, să fie cât mai aproape de limita acceptată de deficit – de 3% din PIB”, a declarat Iohannis înaintea unei întâlniri cu ambasadorii statelor UE acreditaţi la Bucureşti.

El a precizat că a discutat joi, la Cotroceni, cu premierul Ludovic Orban şi o serie de miniştri, despre situaţia din ministerele respective, şi despre politicile publice pe care vor să le pună în practică.

„Am avut câteva discuţii de lucru foarte bune cu premierul şi cu miniştrii de linie. M-au informat despre situaţia găsită la ministerele lor, despre planurile pe care le au şi despre politicile publice pe care vor să le pună în practică. Şi vom continua seria discuţiilor”, a arîtat preşedintele.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare