Iohannis – Îi voi spune foarte clar preşedintei alese a Comisiei Europene că nu pot să accept ca un guvern demis să facă o propunere de comisar

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat, joi, înainte de reuniunea Consiliului European, că îi va spune Ursulei von der Leyen că nu poate să accepte ca un guvern demis să facă o propunere de comisar european care să fie şi acceptată.

„Este din partea noastră, din păcate, un blocaj, care se numeşte Guvernul Dăncilă. Am mai spus acest lucru și, din păcate, trebuie să repet. Eu o să mă opun ferm la aşa ceva, fiindcă că un guvern care a fost demis de drept în Parlamentul României nu poate să facă propunere în numele României pentru următorul mandat al Comisiei, în care, cu certitudine, acest guvern nu va avea niciun rol”, a spus Iohannis.

Iohannis a spus că nu va avansa niciun nume de comisar în discuțiile cu Ursula, dar îi va zice că nu poate să accepte ca un guvern demis să facă o propunere de comisar.

„Nu, nu o să discut despre nume de posibile propuneri, dar îi voi spune foarte clar doamnei Președinte-ales că nu pot să accept ca un guvern demis să facă o propunere care să fie și acceptată. Iar despre portofoliu, sigur, eu am mai discutat cu doamna von der Leyen și m-a asigurat că portofoliul care a fost alocat pentru România rămâne valabil și nu am niciun motiv să cred că acum apar schimbări unilaterale”, a mai declarat președintele.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare