Iohannis îndeamnă parlamentarii să renunţe la legile justiţiei

Preşedintele Klaus Iohannis i-a îndemnat miercuri pe parlamentari revină asupra legilor justiţiei, care „nu corespund standardelor europene de drept”, dar şi la modificările Codurilor penale.

În discursul susţinut în Parlament, la şedinţa solemnă dedicată Marii Uniri, Iohannis a arătat că este responsabilitatea Parlamentului să asigure o bună legiferare, într-un cadru de dezbateri deschise şi transparente, astfel încât deciziile luate aici să fie adaptate la nevoile reale ale societăţii.

„Este încă timp să reveniţi asupra unor legi care nu au nici susţinerea oamenilor şi nici nu corespund standardelor europene de drept. Nu puneţi în joc tot efortul şi sacrificiile românilor, pentru care sunt atât de respectaţi în UE, nu faceţi rău societăţii româneşti mergând mai departe cu legi ale justiţiei şi cu modificări ale codurilor penale care sunt incongruente cu o democraţie veritabilă. Sunt atât de multe probleme care îşi aşteaptă rezolvarea şi asupra cărora românii îşi doresc să vă aplecaţi, de la readucerea la performanţă a marilor sisteme publice, la eficientizarea administraţiei publice şi modernizarea infrastructurii”, a afirmat Iohannis de la tribuna Parlamentului.

El a mai spus că parlamentarii şi guvernanţii trebuie să asculte vocea românilor: „Doamnelor şi domnilor parlamentari şi guvernanţi, ascultaţi vocea românilor, recuplaţi-vă la interesele naţionale, ridicaţi-vă la demnitatea Centenarului şi nu îl dezonoraţi. Luaţi exemplul anului 1918: România îşi atinge potenţialul său doar atunci când politicienii sunt inspiraţi de năzuinţele oamenilor şi ghidaţi de un proiect naţional”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare