Instrumentul ordonanţelor de urgenţă a fost complet denaturat şi folosit abuziv de către Guvern, a afirmat luni preşedintele Klaus Iohannis, care a comentat astfel un raport al Comisiei de la Veneţia apărut în cursul aceleiaşi zile.
„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, atrage atenţia Guvernului asupra noului semnal de alarmă transmis de către Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneţia) în Opinia referitoare la modificările succesive ale legilor justiţiei prin ordonanţe de urgenţă, adoptată astăzi, 21 iunie a.c.
Preşedintele Klaus Iohannis evidenţiază că Opinia Comisiei de la Veneţia reprezintă o reconfirmare clară, cu argumente juridice solide, a prejudiciului adus funcţionării sistemului judiciar prin intervenţia abuzivă a Guvernului de a legifera defectuos şi în favoarea unor interese particulare sau de grup, şi nu în beneficiul cetăţeanului. Această intervenţie abuzivă s-a produs, aşa cum arată şi Opinia Comisiei, ulterior adoptării de către Parlament a pachetului de modificări asupra legilor justiţiei care privesc statutul judecătorilor şi procurorilor, organizarea judiciară, precum şi organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, prin adoptarea de către Guvern a cinci ordonanţe de urgenţă: O.U.G. nr. 77/2018, O.U.G. nr. 90/2018, O.U.G. nr. 92/2018, O.U.G. nr. 7/2019 şi O.U.G. nr. 12/2019”, a anunţat un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Potrivit preşedintelui, „aspectele constatate de Comisia de la Veneţia consolidează concluzia că instrumentul ordonanţelor de urgenţă a fost complet denaturat şi folosit abuziv de către Guvern, fără evaluarea impactului, ocolindu-se atât o dezbatere autentică în Parlament a măsurilor urmărite, cât şi o consultare efectivă a reprezentanţilor sistemului judiciar”.
„Aşa cum arată Opinia, schimbările intempestive într-un domeniu atât de sensibil şi lipsa unui control efectiv de constituţionalitate al ordonanţelor de urgenţă nu numai că bulversează întregul sistem, dar afectează chiar esenţa statului de drept – securitatea raporturilor juridice şi previzibilitatea legii, precum şi principiul separaţiei puterilor în stat. Preşedintele României subliniază că mesajul transmis în documentul adoptat de Comisia de la Veneţia este cât se poate de clar: guvernanţii au datoria să repare prejudiciul adus sistemului judiciar prin punerea în aplicare de îndată şi în integralitate a recomandărilor organismelor europene din domeniu. Preşedintele Klaus Iohannis consideră inadmisibilă conduita guvernanţilor care, nici până la acest moment, după votul clar al românilor din 26 mai, nu au implementat recomandările Comisiei de la Veneţia cuprinse în Opinia finală din luna octombrie 2018 privind cele trei legi ale justiţiei, aspect subliniat şi în opinia din 21 iunie 2019”, spune Iohannis.
Preşedintele mai atrage atenţia că păstrarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie ca instrument de intimidare a magistraţilor, menţinerea în legislaţie a dispoziţiilor referitoare la pensionarea anticipată a magistraţilor, care pun în pericol însăşi funcţionarea sistemului judiciar, diminuarea rolului CSM concomitent cu creşterea rolului ministrului justiţiei în procedurile de numire a procurorilor de rang înalt sunt doar câteva exemple care, în viziunea Comisiei, necesită remedieri urgente.
„Mai mult, Opinia Comisiei de la Veneţia vizează chiar modul general de folosire a ordonanţelor de urgenţă, indiferent de domeniul în care sunt adoptate, şi instabilitatea pe care această practică o creează. Folosirea în continuare a ordonanţelor de urgenţă în lipsa unor situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, în domenii precum administraţie publică sau economie, reprezintă un mod profund greşit de înţelegere de către Guvern a votului românilor din 26 mai. Este un abuz evidenţiat de Comisia de la Veneţia şi respins în mod clar de către cetăţeni, prin răspunsul covârşitor favorabil dat celei de-a doua întrebări de la referendum, care şi-a demonstrat, şi astfel, justeţea. Comisia de la Veneţia reafirmă principiul potrivit căruia, într-o democraţie, procedura parlamentară de adoptare a legilor trebuie să fie regula, iar legiferarea prin ordonanţe de urgenţă să reprezinte excepţia permisă de Constituţie doar în anumite condiţii. Utilizarea instrumentului ordonanţelor de urgenţă într-un mod care conduce la transformarea excepţiei în regulă a fost sancţionată aşadar atât de cetăţeni, cât şi de Comisia de la Veneţia”, a adăugat şeful statului.
Preşedintele Iohannis a reiterat totodată atenţionarea transmisă Guvernului actual că această practică trebuie să înceteze.
„Participarea semnificativă la scrutinul din luna mai arată, încă o dată, că cetăţenii îşi doresc o Românie ferm angajată să respecte valorile europene în scopul consolidării democraţiei, pentru că fără o justiţie independentă şi funcţională nu poate exista stat de drept şi nici progres al ţării, care să se reflecte, în fiecare zi, într-o viaţă mai bună pentru români”, a conchis Klaus Iohannis.
Ce spune Comisia de la Veneţia
Comisia de la Veneţia ia notă cu regret că cele mai problematice elemente ale reformei justiţiei din 2018 în România, identificate în Opinia sa din octombrie 2018, fie au rămas nemodificate, fie au fost agravate, se arată în concluziile Opiniei Comisiei despre ordonanţele care amendează legile justiţiei, adoptată în şedinţa plenară din 21-22 iunie a Comisiei, citat de agerpres.ro.
Potrivit comunicatului postat luni pe site-ul instituţiei, Comisia identifică drept cele mai importate aspecte în ce priveşte reforma justiţiei din România următoarele:
– Foarte alarmant este faptul că guvernul continuă să emită amendamente legislative prin ordonanţe de urgenţă (OUG). Deşi Constituţia indică în mod clar că aceasta ar trebui să fie o măsură cu caracter de excepţie, legiferarea prin OUG a devenit o obişnuinţă. Regulile fundamentale ale funcţionării instituţiilor-cheie ale statului sunt modificate prea rapid şi prea frecvent, fără pregătiri şi consultări, ceea ce ridică întrebări legitime cu privire la soliditatea rezultatelor şi la motivele reale din spatele acestor modificări.
Textele legislative care rezultă nu sunt clare. Această practică slăbeşte controalele externe asupra guvernului, este contrară principiului separaţiei puterilor şi perturbă certitudinea juridică. Comisia de la Veneţia cere autorităţilor române să limiteze drastic folosirea OUG-urilor.
În ce priveşte amendamentele suplimentare la cele trei legi ale justiţiei, acestea ar trebui să urmeze o procedură legislativă normală.
Comisia constată că motivele pentru înfiinţarea Secţiei speciale de investigare a infracţiunilor magistraţilor, cu o jurisdicţie definită lax, rămân neclare.
De asemenea, procedura de numire şi de revocare a procurorilor din funcţiile de conducere rămâne în mod esenţial aceeaşi, cu ministrul justiţiei jucând un rol decisiv în acest proces, fără puteri de contrabalansare ale preşedintelui României şi ale CSM.
„Comisia de la Veneţia precizează că rămâne la dispoziţia autorităţilor române şi a Comisiei de Monitorizare a Adunării Parlamentare pentru asistenţă suplimentară în această privinţă”, se arată în încheierea Opiniei publicate luni.